Cu ţinute dintre cele mai sumare şi înarmată cu foarte mult sex-appeal, actriţa Crina Semciuc o interpretează pe rebela Yasmine, o fată de bani gata care va cuceri marile ecrane, din 9 mai în comedia #SELFIE.
„Crina, la vârsta ei stătea acasă, era cuminte, mergea la şcoală, nu fugea înainte de BAC. Singura nebunie de care îmi aduc aminte s-a întâmplat în liceu. O prietenă se îndrăgostise de un băiat şi ne-am strâns toţi la ea acasă, fără ca părinţii ei să ştie şi, la un moment dat, a bătut un vecin pentru că făceam gălăgie. Noi toţi am sărit pe geamul din baie, pe bloc. De acolo am sărit pe celălat bloc până am găsit o ieşire. Aici cred că am întrecut-o pe Yasmine. Ea s-ar fi certat cu vecinul, s-ar fi bătut… Eu am fost cuminte. De aceea m-am făcut actriţă: să pot trăi alte poveşti”
Adolescentă îndrăzneaţă, pe care look-ul nonconformist şi nevoia de a ieşi mereu în evidenţă o recomandă, Yasmine a însemnat pentru actriţă atât provocarea de a interpreta un personaj atipic, cât şi un bun prilej pentru a-şi aminti de perioada liceului.
Alături de Crina Semciuc, în rolurile principale din #SELFIE vor mai putea fi urmăriţi pe marile ecrane: Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin. Publicul va avea ocazia să îi reîntâlnească pe Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase şi Florin Călinescu, care completează cu succes rolurile principale.
Cu gândul că în curând vor scăpa de BAC, profesori şi liceu, trei adolescente pornesc în aventura vieţii lor cu doar două zile înainte de examenul maturităţii.
Fără să stea prea mult pe gânduri, Yasmine (Crina Semciuc), Roxana (Olimpia Melinte) şi Ana (Flavia Hojda) fug la mare, unde în loc de distracţie, vor avea parte de o mulţime de peripeţii şi discuţii aprinse.
În toată vâltoarea evenimentelor sunt prinşi Mihai (Levent Sali), George (Vlad Logigan) şi Bogdan (Alexandru Călin), trei tineri ajunşi la mare nu să cheltuiască, ci să facă rost de bani într-o manieră nu tocmai legală. După ce distrug o maşină şi pierd toţi banii, pentru fete devine aproape imposibil să mai ajungă la timp pentru susţinerea examenului de bacalaureat.
Comedia #SELFIE va fi distribuită în cinematografele din ţară din 9 mai de către ZAZU Film, fiind o producție MediaPro Pictures și ZAZU Film.