Era de asteptat...

Totusi nu-i parea rau pentru reactia sa. Adevarul e ca nu-si dorea un copil. Acesta era adevarul. Nu era vorba de sentimente: o adora pe Ilena si avea in suflet iubire cat pentru zece. Dar iubirea nu era de ajuns. In acest an 1976 n-avea deloc impresia ca omenirea s-ar indrepta in directia buna si, ca sa fie sincer pana la capat, nu tinea sa-si asume responsabilitatea de a aduce un copil pe lume.

Argumente pe care Ilena nici nu vroia sa le auda. Intors la bar, termina de mancat, apoi comanda o cafea. Era agitat si isi pocni aproape fara sa vrea degetele. Pachetul de tigari il ispitea din buzunarul sacoului si nu rezista dorintei de a-si aprinde una.

Stia ca trebuia sa se lase de fumat. In jurul lui se vorbea tot mai mult de nocivitatea tutunului. De vreo cincizeci de ani studiile epidemiologice demonstrau dependenta produsa de nicotina si, chirurg fiind, Elliott stia foarte bine ca riscurile de cancer la plamani erau mai mari la fumatori, la fel ca riscurile de accident cardio-vascular. Dar, asemenea multor medici, era mai preocupat de sanatatea celorlalti decat de a sa proprie. Trebuie spus ca in acea vreme era inca normal sa fumezi in restaurant sau in avion. O vreme in care tigara era inca un lucru sic, sinonim cu libertatea culturala si sociala. O sa ma las in curand, se gandi el, scotand un norisor de fum, dar nu in seara asta... Se simtea prea deprimat pentru un asemenea efort.

Cu un aer absent isi lasa privirea sa alunece dincolo de peretele de sticla si atunci dadu cu ochii de el: un barbat imbracat ciudat, cu o pijama bleu, care parea sa-l urmareasca din afara localului. Isi miji ochii ca sa vada mai bine. Barbatul avea in jur de saizeci de ani, o alura inca sportiva si o barba scurta, usor grizonanta, care il facea sa semene cu un Sean Connery pe cale sa imbatraneasca. Elliott se incrunta. Ce cauta acest om, in picioarele goale si in pijama, la o ora asa tarzie in mijlocul aeroportului?

Tanarul doctor n-ar fi trebuit sa-si faca aceste griji, dar parca o putere nevazuta il facu sa se ridice de pe scaun si sa iasa din braserie. Barbatul de afara parea dezorientat, ca si cum tocmai ar fi aterizat de nicaieri. Pe masura ce se apropia de el, Elliott se simtea cuprins de o neliniste pe care nu indraznea sa si-o marturiseasca.

Cine era acest om? Un pacient fugit dintr-un spital, poate? In acest caz ar fi fost datoria lui de medic sa-l ajute. Cand se apropie la mai putin de trei metri intelese in fine ce-l tulburase atat: acest om ii amintea in mod ciudat de tatal sau, mort in urma cu cinci ani de cancer la pancreas.

Derutat, se apropie si mai mult de el. Acum asemanarea era cu adevarat izbitoare: aceeasi forma a fetei, aceleasi gropite in obraji pe care le mostenise si el... Si daca era el...

Nu, trebuia sa-si revina in fire! Tatal sau era mort, mort de-a binelea. Vazuse cu ochii lui cum fusese pus in sicriu si incinerat.

– Pot sa va ajut cu ceva, domnule?

Barbatul se dadu un pas inapoi. Parea la fel de tulburat ca si el si transmitea o senzatie de forta si in acelasi timp de nesiguranta.

– Pot sa va ajut cu ceva? repeta el.

Celalalt se multumi sa sopteasca:

– Elliott...

De unde-i stia numele? Si vocea aceasta... Nu fusese niciodata apropiat de tatal sau... eufemistic vorbind. Dar acum ca disparuse, Elliott regreta uneori ca nu facuse mai multe eforturi pentru a-l intelege. Naucit si cat se poate de constient de absurditatea replicii sale, Elliott nu se putut abtine sa nu intrebe, cu glasul sugrumat de emotie:

– Tata?
– Nu, Elliott, nu sunt tatal tau.

In mod ciudat, acest raspuns rational nu-l linistea niciun pic, ca si cum ceva ii spunea ca n-auzise inca partea cea mai uluitoare.

– Atunci cine sunteti?

Barbatul ii puse mana pe umar. In ochi ii sclipi o luminita familiara si ezita cateva clipe inainte sa raspunda:

– Sunt tu, Elliott...

Doctorul se dadu un pas inapoi si ingheta, ca lovit de trasnet. Celalalt isi termina vorba:

– ... sunt tu peste treizeci de ani".

Cartea "Vei fi acolo" a fost publicata de editura ALLFA, si este in curs de adaptare cinematografica, drepturile fiind achizitionate de Christian Fechner Productions.

Un articol realizat de Ileana Voicu Ghinea