România: 5 vedete, eroine în filmuleţe porno

Daniela Gyorfi, scandal sexual în 2005
Artista a fost fotografiată de partenerul său în timpul unei partide de sex oral. Fotografiile au fost publicate de ziarul Atac şi au făcut înconjurul presei în numai câteva ore. Prima reacţie a vedetei a fost să întrebe "De unde aveţi pozele", pentru ca mai apoi să nege veridicitatea acelor fotografii: "Nici nu pot să mă gândesc la acest gest care mi-a provocat un dezgust total. Imaginile acelea sunt pur şi simplu trucate, ba mai mult sunt foarte supărată, deoarece mi-a fost violată intimitatea, viaţa personală. Însă nu sunt eu cea din imagini! Sunt trucate şi este cert că cineva, nu ştiu cine, încearcă prin nişte modalităţi cât se poate de murdare să mă pună într-o lumina nefavorabilă.".
Despre identitatea partenerul nu se ştiu foarte multe lucruri, presa vehiculând în perioada respectivă că ar fi fost vorba despre fostul fotbalist Dănuţ Lupu, însă acest lucru nu a fost confirmat niciodată.
  • eriko.bss, marţi, 12.03.2013 04:12
    raspunsu la intrebarile voastre

    nu stim nimik pentru ca suntem niste amatori si ei sunt vedete lasam cmuri ca copiii

  • sax, joi, 19.01.2012 14:57
    ajmlf

    stiam ca asta e mare cordaciune

  • Deea, miercuri, 09.02.2011 22:10
    Ma,da'iar?

    Iar vorbiti voi de vedete si nu gasesc decat niste prostituate infecte in articol?

  • pensionarul, miercuri, 09.02.2011 16:03
    Am o dilema !

    Tare as vrea sa stiu , daca la fetele de pe marginea drumului le zicem prostituate , astea din filmele porno ( care fac acelasi job ) sunt sau nu curve , sau...

  • Ana, marţi, 08.02.2011 19:37
    Ajutor

    http://danilacosmin.weebly.com/ Acest copil are nevoie urgenta de ajutorul dumneavoastra.Sa fim saritori si sa donam.Viata fiecarui om conteaza si nu saraceste nimeni daca doaneaza acolo dupa posibilitati.

  • Aless, marţi, 08.02.2011 16:56
    EROINE 100%

    BRAVO FETELOR!!!!! BARBATII NU MERITA NIMIC!!!!!

  • Iulia, marţi, 08.02.2011 09:28
    Alte subiecte mai bune?

    Alte subiecte mai bune, mai interesante nu aveti? Pe cine intereseaza subiectul asta, serios? Dislike EVA

  • ANA, marţi, 08.02.2011 04:10
    EROINA DE CE ????????????

    NISTE ORDINARE ! UNA SI UNA ! CE NU FAC PENTRU BANI ?? CA FRUMUSETE NATURALA NU AU IN ELE !! VAI DE CAPUL LOR ! SARACELE, COMPATIMITI-LE, CA SUNT PIERDUTE SI NU STIU CE FAC !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • ade, marţi, 08.02.2011 02:34
    astea numai eroine nu sunt

    oameni trisit, patetici si ipocriti! ;)

  • bushido, luni, 07.02.2011 23:55
    A fost prinsa in flagrant

    da interesant foarte,au prinso si acuma spune ca nu e ea si cica nu i-a placut

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro