Cine este Adina Valean?
Adina Valean este, din 2007, raportor asupra Directivei 38/2004 privind dreptul la libera miscare. In aceasta calitate, ea verifica evaluarea Comisiei Europene cu privire la modul in care statele membre ale UE au adaptat legislatia europeana privind libertatea de miscare. Adaptarea legislatiei poate duce la discriminare sau restrangeri ale dreptului de a calatori pe teritoriul UE. Raportul va fi prezentat in toamna lui 2008.Adina Valean a fost unul dintre promotorii Rezolutiei Parlamentului Europei din 25 noiembrie 2007, care a sanctionat afirmatiile controversate ale fostului comisar european Franco Frattini privind romanii din Italia. Frattini s-a exprimat atunci in favoarea restrangerii unor drepturi ale romanilor din Peninsula, pe pozitii asemanatoare cu cele adoptate de Partidul Popular (Berlusconi) pe scena politica interna italiana.
Adina Valean a organizat, impreuna cu colegii din ALDE, o conferinta de presa pentru a sustine Rezolutia si a adresat un apel tuturor europarlamentarilor romani, indiferent de apartenenta politica, la un vot in favoarea Romaniei. Dupa apel,chiar si unul din europarlamentarii PD, membri ai grupului popular, a votat conform cu interesul tarii. Rezolutia Parlamentului European a prevenit crearea, in Italia, a unui precedent care ar fi putut fi urmat si de alte state.
Pozitiile adoptate de-a lungul timpului de Adina Valean in plenul Parlamentului European, la Strasbourg, au inclus reafirmarea dreptului de a circula, locui si lucra oriunde in Uniunea Europeana al tuturor cetatenilor UE, si deci, implicit, al romanilor. Cu ocazia audierii presedintiilor germane, potugheze si slovene, Adina Valean a chestionat modul cum acestea vor adopta legislatia europeana in privinta migratiei fortei de munca.
Echipa care a produs acest documentar este formata din:
Narator: Adina Valean Scenariu si regie: Ana-Maria Caia Imagine si montaj: Andrei Gorgan Producator asociat: Iulian ComanescuProducator: Indie Studio