Eva prezintă: Aventour la feminin, un proiect Eva&Automarket by TEXTAR
Divertisment · Features / 31.05.2021

Pe 8 iunie, de la ora 09.00am, va începe Aventour la feminin, un tur cu patru mașini proaspăt lansate în România, dedicat exclusiv femeilor!

Urmează 4 zile de aventuri feminine la volan și experiențe de neuitat. Patru femei influencer și prietenele lor vor descoperi un traseu presărat cu multe ghicitori care așteaptă să fie rezolvate pentru a câștiga experiența „Aventour la feminin”.  

Ce este Aventour la feminin?


Un proiect Eva și Automarket, care unește, după cum lesne se poate înțelege, lifestyle-ul feminin cu pasiunea pentru mașini. Ca să-l citez pe colegul Bogdan Mirică, redactorul șef de la Automarket: ”

Aventour la feminin este dedicat femeilor și pasiunii lor de a conduce, de a persevera, de a călători. Totul, concentrat în jurul mașinilor din segmente diferite de piață. Nu vom compara mașinile. Vom oferi, în schimb, o viziune feminină a modului în care se conduce o mașină și în care poate ea cuceri atenția unei femei”.

De ce Aventour la feminin?


Mulți cred că pasiunea femeilor pentru mașini a început în ultimele decenii, odată cu emanciparea lor. De fapt, lucrurile stau cu totul altfel! Pasiunea lor a început chiar înainte ca mașinile să existe!

Trebuie să amintim povestea temerarei Bertha Benz, care a crezut și a investit în invenția soțului ei: o trăsură fără cai. În 1886, inginerul german Karl Benz avea să intre în istorie cu patentarea primului automobil de serie. Numele oficial era Benz Patent Motorwagen și a fost finanțat exclusiv de soția sa, Bertha Benz, care a investit în acest proiect o parte din zestrea ei.

Mai mult decât atât, Bertha a crezut în proiectul soțului ei chiar și atunci când el nu mai credea. Când eșecurile țineau în frâu nașterea primului automobil, Bertha Benz a pornit într-o călătorie istorică: un drum de 180 de kilometri, însoțită de ambii copii, doar pentru a-i demonstra soțului său că invenția sa este una istorică. Bertha a plecat pe furiș cu automobilul de numai 2.5 cai putere. Au fost dealuri pe care a împins mașina împreună cu fiul său mai mare. Nu existau benzinării, așa că a împrumutat petrol de la chimiști. Frânele au fost înlocuite cu bucăți de piele cumpărate de la cizmari, iar un ac de pălărie a desfundat furtunul de alimentare.

Acest act de curaj a demonstrat tuturor că trăsura fără cai poate exista. Datorăm ei existența automobilelor de azi, dar și celorlalte femei care au desenat, construit sau vândut mașini de-a lungul istoriei.

Ce înseamnă Aventour la feminin?


Dacă despicăm firul în patru, ca să fie mai simplu, Aventour înseamnă 4 zile de călătorie, în care 4 femei influencer de top alături de 4 prietene (fiecare merge cu prietena ei) vor conduce, pe rând, 4 mașini, în turul care pornește din București și trece prin Brașov, Sibiu, Vâlcea, cu întoarcere după 4 zile de aventură.

Pe scurt, cine sunt fetele?


Sânziana Negru, Laura Giurcanu, Ioana Grama și Mihaela Sava în Audi Q5 Sportback, Skoda Enyaq, Mercedes-Benz EQA și Renault Arkana.

Sânziana Negru 

 

 

Sânziana Negru este unul dintre cei mai inovativi creatori de conținut din România. De mai bine de șase ani împachetează experiențe memorabile în imagini viralizate în social media. Își canalizează toată energia în Instagram, acolo unde a adunat o comunitate de aproape 330.000 de oameni. Ea este liantul și căpitanul echipei Aventour. Sânziana va veni în Aventour alături de prietena ei, Cristina Andrei.

Ioana Grama


Ioana Grama a pus Clujul pe harta orașelor care nasc un conținut de calitate în social media. Aventura sa online a început în anul 2013, ca o joacă. S-a transformat rapid în pasiune și a adus-o pe Ioana în topurile Digital Divas pentru cel mai bun cont de Instagram și pentru cel mai bun blog de fashion. Iubește să conducă și nu se teme de drumurile lungi. În Aventour, Ioana va veni alături de Sorina Brumariu, prietena ei cu care împărtășește aceeași pasiune pentru condus.

Laura Giurcanu

Laura Giurcanu e aproape de primul milion… de urmăritori. A făcut 7 ani de atletism, a trecut la modeling, a câștigat Next Top Models, a apărut în paginile unor reviste celebre, precum Vogue, Elle și Cosmopolitan și acum dedică multă energie podcast-urilor sale. „Aventour la feminin” îi va aduce Laurei energia unor locuri noi, descoperite la volanul unor mașini speciale. Laura va participa în Aventour alături de cea mai bună prietenă, sora ei, Bianca Giurcanu.

Mihaela Sava (Prăjiturela) 

 

Mihaela Sava sau Prăji, cum e alintată în online. E un diminutiv după numele de scenă „Prăjiturela”, care descrie perfect dragostea ei pentru dulciuri. Contul ei de Instagram e plin de ispite - imagini cu puternic impact emoțional pentru cei aflați la dietă și nu numai. În Aventour la feminin, Prăjiturela promite să condimenteze experiența la volan. În Aventour, Prăjiturela va veni alături de prietena ei, Iulia Ionescu.

A cincea mașină din Aventour la feminin este Evamobilul, condusă de subsemnata, Vivi Gherghe, cu scopul de a urmări și reda aici, cu fidelitate, poveștile acestui tur. E firesc să mă prezint și eu, după ce am prezentat toate fetele: sunt jurnalist, activez în domeniu cu acte în regulă (prima înmatriculare, ca să vorbesc în termenii impuși de subiect) din 2005, îmi place să descopăr povești pe care să le redau mai departe publicului și abia aștept să înceapă Aventour la feminin pentru că pare să-mi ofere exact asta.

 

Și celelalte ”fete”, tot pe scurt:

 

Audi Q5 Sportback

 

”E un Audi Q5 cu un fund mai atrăgător, ca un Nicki Minaj al gamei Audi”, dacă e să vă spun exact ce mi-a spus Bogdan Mirică. Are un motor pe benzină și unul electric, care oferă împreună 299 de cai putere. Am zis că nu comparăm, dar, ca idee, Audi Q5 Sportback e cea mai puternică mașină din Aventour.

Skoda Enyaq

 

Este primul SUV electric din istoria Skoda. Are 5 locuri, 204 cai putere, motor silențios și o baterie de 77 kiloWati (kW). În traducere, pe înțelesul nostru, cam cât consumă o garsonieră într-o lună.

Mercedes-Benz EQA

 

Este cel mai mic SUV electric din gama de mașini electrice Mercedes-Benz EQ. Are un motor silențios 100% electric cu 190 de cai putere și cutie automată cu o singură treaptă.

Renault Arkana

Este o premieră - primul SUV coupe din istoria Renault! Un posterior interesant, era de amintit și aici Nicki Minaj, dar lăsăm această poveste pentru zilele Aventour. Nu are (încă) rivali în segmentul lui. Are 140 de cai putere și o cutie de viteze automată cu 7 rapoarte.

Mazda CX-30 - Evamobilul

 

Mazda CX-30, o Mazda3 pe tocuri, așa cum ne-au prezentat-o colegii de la Automarket. Are alură de SUV și o gardă la sol mai înaltă. Are un Motor SkyActiv de 2.0 litri, 186 de cai putere și cutie manuală în 6 trepte. A luat 5 stele la EuroNCAP - e foarte sigură (deci nu e pe orice fel de tocuri, ci unele foarte stabile sau chiar platforme).

Vom prezenta, pe larg, toate poveștile în zilele care urmează.
Aventour la feminin începe pe 8 iunie, la ora 9.00am, și va putea fi urmărit după hashtag-ul #Aventour pe paginile de Facebook Eva și Automarket și pe conturile de Instagram Eva și Automarket. Veți găsi mereu imagini proaspete din timpul turului, vom avea câte un articol la finalul fiecărei zile, câte un rezumat video al fiecărei zile și  mărturiile fetelor după ce vor fi condus mașinile implicate în eveniment. Bineînțeles, Aventour la feminin va putea fi urmărit și pe conturile fetelor implicate în proiect. Traseul pe care îl vom urma și împărțirea lui pe zile a fost ilustrat frumos în imaginea de mai jos.

PARTENERII ȘI PRIETENII EVENIMENTULUI

Bineînțeles, acest eveniment avea nevoie de piloni, adică de un grup de parteneri importanți, gata să împărtășească aceeași dragoste pentru aventură.

Partenerul principal al „Aventour la feminin” este TEXTAR, lider mondial în echipamente de frânare. Este recunoscut ca furnizor oficial pentru toate mărcile importante din domeniu și va avea grijă să frânăm la timp și în siguranță. Foarte important, le va preda fetelor o lecție de conducere defensivă. 

Nu puteam pleca la drum cu două mașini electrice și una plug-in hybrid, fără să avem alături de noi cel mai important jucător pe piața punctelor de încărcare din România și sud-estul Europei. RENOVATIO se alătură „aventourului” cu energie bună, livrată prin cele mai rapide prize. 

Ce ar fi un tur dedicat femeilor fără un partener cu o experiență uriașă în zona produselor de îngrijire și înfrumusețare. Și de unde putea veni acest partener, dacă nu din Franța. SEPHORA ROMÂNIA se alătură turului pentru că înțelege nevoia unor produse cosmetice special adaptate mobilității. 

Într-un astfel de tur ai nevoie de plăți ușoare, făcute cu un card care garantează rapiditate și servicii premium. Indiferent de comerciant, de zonă și de tipul afacerii. Prin urmare, în „Aventour la feminin” vom fi ajutați de prietenii de la MASTERCARD

Pe parcursul celor 4 zile vom căuta să descoperim locuri spectaculoase din țară. Iar pentru asta va trebui să ieșim de pe drumurile cunoscute și chiar să ne îndepărtăm de confortul restaurantelor. Nici o grijă. Serviciul de livrare TAZZ a promis că ne va alimenta cu mâncăruri alese, comandate de la bucătăriile din zonă. 

Vor fi zile lungi, cu mulți kilometri, și rezervele de energie ar putea fi pe minus. Așa că n-am ezitat să luăm alături de noi și o cafea premium: DAVIDOFF

Pentru că ne dorim să găsim locuri speciale, cu povești speciale, ne-am luat drept ghid CARDUL RADIO GUERILLA, oferit de Libra Bank. Acesta ne va indica avanposturile unde beneficiem de discounturi de nerefuzat.

***

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 dintre cele mai noi mașini lansate în România

8-11 iunie

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

Proiect prezentat de:

TEXTAR

Parteneri:

RENOVATIO E-CHARGE

SEPHORA

MASTERCARD

DAVIDOFF

TAZZ

CARDUL RADIO GUERILLA

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro