In aceeasi discutie intervine si asociatul artistului, Marc Schaffel, care spune ca Jackson l-a rugat pe Lester sa le fie nas copiilor in octombrie 2003, cand acestia au fost botezati. Totul s-a facut cu acordul mamei, Debbie Rowe, despre care acelasi Schaffel spune ca a sustinut intotdeauna ca Michael este tatal copiilor ei.
Daca este vorba despre o lupta pe avere, suma este destul de mare. Din informatiile aparute in presa, Michael Jackson le-ar fi lasat copiilor si mamei sale o avere de 300 de milioane de dolari. Din acestia, se spune ca 150 de milioane ar fi datorii, dar chiar si asa, albumele vandute din momentul decesului, dar si piesele nelansate, ar creste considerabil veniturile mostenitorilor. Daca se dovedeste ca Lester este tatal lui Paris, ar putea sa beneficieze de o suma de bani din aceasta avere.
In toata aceasta tevatura pare-se ca lumea a uitat de unde a plecat totul. Pe 25 iunie 2009, cel care a fost numit Regele Muzicii Pop a murit. Anchete peste anchete, declaratii, averi, interviuri, toata lumea a intrat in priza, dar nimeni nu a reusit sa afle cum se termina aceasta poveste. Cei de la The Mirror au iesit astazi cu o stire bomba: "Michael Jackson a fost inmormantat".
Cotidianul sustine ca intreaga ceremonie a fost facuta in cel mai mare secret, iar ca locul de veci este Forest Lawn Cemetery, locul in care a fost depus trupul neinsufletit din primul moment. De teama ca fanii ar putea profana mormantul sau ar putea provoca daune majore in cimitir, familia a ales ca totul sa se faca in cel mai mare secret si, mai mult decat atat, se doreste ca mormantul lui Michael sa nu fie marcat de o piatra funerala. "Michael Jackson a fost inmormantat, dar nimeni, in afara de familie si de conducerea cimitirului, nu stie care este locul exact", a declarat, pentru The Mirror, o sursa din interiorul cimitirului.
"S-a vorbit de mai multe locuri, tocmai pentru a se creea confuzie", continua aceeasi sursa.
La inceput s-a crezut ca Michael va fi inmormantat alaturi de bunica lui, Martha Bridges, care se odihneste din 1990, in Forest Lawn. Artistul, foarte apropiat de bunica lui atunci cand traia, chiar a fost vazut vizitandu-i mormantul anul acesta.
Presa vehiculeaza ideea ca, din motive de securitate, familia ar putea sa mute corpul artistului in mai multe locuri, daca este cazul. Printre aceste locuri se numara Neverland-ul, un cimitir din Las Vegas sau muzeul familiei care ar trebui sa fie deschis in orasul natal, Gary, din Indiana.
"Sunt foarte ingrijorat in ceea ce priveste securitatea mormantului fratelui meu. De exemplu, pe Elvis au trebuit sa-l mute in Graceland", a declarat Jermaine in timpul emisiunii lui Larry King.
Foto: Dailymail.com

Unde se va odihni Michael?

si daca intradevar face tot ce face acum doar pentru a-i avea langa el ca tata ar putea sa inchida gura lumii renuntand oficial la orice drepturi banesti care i-ar putea parveni pe aceasta cale. O va face?