Cum iti imaginezi ca arata un luptator? Cum iti imaginezi ca arata un om care si-a dedicat viata carierei militare? Un om care stie sa lupte si ai carui ochi au vazut mai multe decat si-ar dori orice alt om sa vada... Probabil ca ti-a trecut prin minte imaginea unui barbat solid, vesnic incruntat, a carui infatisare inspira teama...

Dana Bowman este un astfel de om: un luptator, un om care si-a dedicat viata carierei militare, dar a carui descriere nu se incadreaza deloc in "portretul robot" al militarului. Dana zambeste mai mereu, ochii ii sunt foarte blanzi, iar privirea sa parca spune: "Eu stiu... si de aceea sunt aici, ca sa iti spun si tie..."

Cea mai mare pasiune a lui Dana Bowman este parasutismul. In ziua in care a implinit varsta de 18 ani, Dana s-a inrolat in armata, fiind inclus ulterior in Fortele Speciale. Dar cel mai mare vis al sau era acela de a face parte din echipa parasutistilor de elita a armatei americane, numita Golden Knights. Visul sau s-a implinit in anul 1993.

In anul 1994 insa, avea sa se intample ceva ce, asa cum declara Dana, ii va schimba viata total. Evenimentul a avut loc in timpul unui exercitiu de rutina. Dana Bowman si colegul sau Jose Aguillon ar fi trebuit sa efectueze un exercitiu numit "Diamond Track" ce presupunea ca parasutistii sa sara in acelasi timp din avion, dar in directii opuse, purtand la picioare dispozitive care produc fum pentru a "desena" in aer forma pe care o efectuau. Cu toate ca aceasta demonstratie mai fusese facuta de zeci de ori, de aceasta data nu s-a mai intamplat ceea ce ar fi trebuit sa se intample; din cauza unei erori de estimare a distantei, Dana Bowman si colegul sau s-au ciocnit in aer la o viteza de peste 350 de km pe ora. In urma coliziunii, picioarele lui Dana Bowman au fost sectionate, unul deasupra genunchiului si celalalt sub genunchi iar Jose Aguillon, colegul si in acelasi timp prietenul sau, si-a pierdut viata.

"A fost o tragedie. Cand s-a petrecut accidentul n-am stiut ce s-a intamplat cu mine. M-am trezit la spital, inconjurat de cativa colegi. Aveam tuburi de oxigen in gura si eram sub influenta medicamentelor, nu mai puteam vorbi. Am primit un carnet si un pix cu ajutorul carora sa pot comunica cu colegii mei. Mi-am amintit de Jose si am inceput sa notez: 'Jo...' iar colegii mi-au raspuns: 'Dana, nu iti amintesti ce s-a intamplat? A avut loc un accident teribil, din pacate Jose a murit iar tu ti-ai pierdut picioarele...'. In acel moment m-am ridicat putin si m-am uitat in jos spre picioare. E ca si cum ai fi seara in pat, te uiti la cearceaful care te acopera si vezi forma picioarelor. Eu nu mai vedeam acea forma cu care eram obisnuit; era doar cearceaful lipit de pat. Imi amintesc acel moment de parca s-ar fi intamplat astazi.

In urma coliziunii mi-am pierdut cunostinta iar parasuta s-a deschis la cateva sute de metri de sol si am aterizat in cap, ranindu-ma foarte grav. Mi-am pierdut simtul olfactiv si gustul, nu am mai putut vorbi si am fost nevoit sa fac operatie plastica la frunte. Dupa ceva vreme petrecuta in spital am reinceput sa vorbesc. Cu toate ca era un pas inainte, eu eram ingrozit. Medicii incepusera sa imi explice pe un ton sec ca m-am lovit foarte tare la cap si ca nu voi mai fi niciodata la fel, nu voi mai putea merge, ca nu voi mai putea face tot ce faceam inainte de accident si ca va trebui sa ma obisnuiesc cu ideea. De cariera militara nici nu se mai aducea vorba...

In timp ce eram in spital si incercam sa ma recuperez dupa acest accident teribil, sotia mea m-a parasit... Eram casatoriti de doar trei luni. A fost un soc. Dupa acel eveniment care mi-a schimbat viata, a venit o lovitura la fel de puternica din partea vietii. Totul imi fusese luat. Nu mai aveam nimic. Sotia si-a motivat gestul, spunand ca din ziua accidentului a incetat sa ma mai iubeasca. Totul s-a schimbat. Eu eram omul activ, care sarea din avion, care facea tot felul de lucruri. Acum eram insa un om cu handicap, in carucior cu rotile. Oamenii te privesc diferit. Cand intalnesti pe strada o persoana cu handicap, indiferent despre ce handicap este vorba, o privesti diferit. Exact asa faceam si eu, dar acum eram eu cel din fotoliul rulant.

Privirile pe care le primeam din partea medicilor, dezgustul sotiei mele, toate astea m-au ingrozit. Intr-o fractiune de secunda viata mea se schimbase total. Dar cu toate astea trebuia sa imi adun fortele si sa ma ridic singur. Si asta am facut."

La doar opt zile de la accident, Dana Bowman si-a gasit puterea de a participa la funerariile colegului sau, Jose Aguillon. Dana le-a promis colegilor ca va reveni alaturi de ei insa nimeni nu a considerat ca asa ceva este posibil, cu atat mai mult cu cat nici un alt militar american cu ambele picioare amputate nu a reusit sa se reinscrie in armata Statelor Unite. De obicei militarii care sufera accidente grave sunt pusi in rezerva. Insa dorinta lui Dana de a trece cu capul sus peste aceste incercari teribile ale vietii l-a determinat sa evolueze altfel decat se asteptau cunoscutii si chiar medicii sai. Daca in mod obisnuit o persoana ale carei picioare au fost amputate foloseste carjele in medie cam sase saptamani inainte de a folosi protezele, Dana Bowman si-a impus o serie de exercitii de recuperare foarte dure si a reusit astfel sa renunte la carje dupa numai patru zile de exercitii de recuperare.

In august 1993, la sase luni dupa accident, Dana Bowman a fost invitat la nunta a doi colegi parasutisti care doreau sa sarbatoreasca evenimentul cu un salt in grup din avion. Dana a gasit in aceasta dorinta a colegilor sai oportunitatea de care avea nevoie, participand la aceasta saritura de grup. Saltul a fost o reusita, la fel ca si aterizarea, iar Dana le-a aratat superiorilor sai inregistrarea video a saltului. Astfel Dana Bowman a devenit prima persoana cu ambele picioare amputate care s-a reinscris in armata Statelor Unite.

Asa cum spune chiar el, accidentul i-a schimbat total viata, dar nu regreta acest lucru. Daca ar putea da timpul inapoi pentru a impiedica sa se intample ceea ce s-a intamplat, nu ar face-o. Dana Bowman s-a retras din armata americana si si-a indreptat pasi spre o lume cu totul diferita, devenind speaker motivational. El a demonstrat ca orice problema poate fi depasita iar prin discursurile sale incearca sa-si ajute semenii sa-si recapete motivatia, fiind in prezent un speaker motivational cunoscut la nivel international. In luna septembrie a acestui an, Dana Bowman a venit si in Romania pentru a sustine un seminar organizat de compania "Learning about" cu tema "'It's Not The Disability... It's The Ability