In timp ce mergeam cu masina la o sesiune foto,mi-a venit in minte intrebarea: ce face o femeie daca ramane in pana?

Repara singura defectiunea, apeleaza la ajutorulunui barbat sau un sofer bine intentionat va interveni inainte ca ea sagaseasca o solutie? Iata raspunsul pe care l-am aflat!

Nu mai condusesem de mult timp, iar pana nufacusem niciodata. Asa ca m-am gandit sa inscenez una. Dar cu cemasina? "Cu masina mea", a sarit imediat Cristi, colegul meu, incantat de idee. Apoi am facutamandoi un plan de atac, iar a doua zi, dimineata, am pornit la "facut pana", cuCharisma, TICO-ul sau.

Greu ne-a fost pana am gasit un loc in care sa ne punemplanul in aplicare, caci in zona prestabilita intalneam la totpasul vulcanizari sau service-uri. Dupa mai bine de o jumatatede ora de cautare, ne-am oprit pe Soseaua Viilor, intr-un locce parea pustiu. Cristi a dat drumul la luminile de avarie, a pussemnele de incepator pe parbriz, a coborat, a dezumflatrepede roata si apoi a plecat.

Am coborat cu manualul de utilizare a masiniiin mana, sa vad roata cu pricina. Am privit-o mai intai desus. M-am asezat apoi pe vine, sa o vad mai de aproape. M-amscarpinat in cap si mi-am zis: "Ce se va intampla acum?" Am deschis"nervoasa" portbagajul si am inceput sa caut cheile necesare.

Dupa numai cateva secunde, au inceput sa se audaclaxoanele masinilor care treceau. Mi-am intorsprivirea curioasa, gandindu-ma ca poate a oprit cineva. Nici vorba.

Colegii de trafic claxonau, faceau semne cumana si treceau mai departe. Unul chiar mi-a strigat: "Asta e! Femeie la volan!"

Pentru a sugera ca sunt in mare incurcatura,dechid cartea masinii si ma arat preocupata de gasirea unor informatiiajutatoare. Pun mana pe o cheie si incerc sa scot suruburilecare tintuiesc in portbagaj roata de rezerva. Toata aceastapregatire, menita sa-mi aduca ajutorul unuia dintre soferii caretrec, a durat un minut sau doua, mi-a spus Cristi ulterior. Nicin-apucase el bine sa traverseze soseaua, la o suta de metride "accident", cand am observat un Espero albastru trecandpe langa mine, cu viteza redusa. Soferul imi zambeste si maclaxoneaza. Intoarce masina, o parcheaza pe partea cealalta a strazii si coboara: "Nu te descurci, nu?",imi striga, indreptandu-se spre mine. "Nu prea. Nici nu stiu de unde saincep si uite, am si carticica!", ii raspund, zambind. "Ai noroc,sunt intr-o pauza si am timp sa te ajut", imi spune el. Estebrunet, are in jur de 35-40 de ani, bine imbracat si nistepantofi impecabili, care imi fura privirea. "Stiam eu ca nu tedescurci. Am vazut ca este noua masina. Luceste", imi spunesi continua: "nu au camera rotile-astea. Cred ca ai taiat-oundeva, de asta s-a dezumflat. Iti spun imediat ce i-ai facut" siincepe sa desurubeze roata. Dupa ce termina de desfacutsuruburile, scoare roata. Se uita la ea. Nici o intepaturavizibila! Nu stie ce sa spuna. Ma sfatuieste insa sa merg lavulcanizare. Ma avertizeaza ca este mai bine sa imi tin toate sculele in masina, pentru a nu mi le lua ceide la vulcanizare. Dupa ce inlocuieste roata, indrept mana spre buzunar, gandind ca trebuiesa-l recompensez pentru efort. "Fii serioasa, nu-i nevoie", maispune, in timp ce traverseaza strada inapoi la masina lui.

Totul a mers mai bine decat planuisem noi. "Actiunea" s-adesfasurat in doar sase minute. Urc si formeznumarul luiCristi, pentru a-l chema la masina. Vad insa in oglindaretrovizoare ca amabilul sofer care m-a ajutat intoarce masina,vine spre mine si parcheaza in spatele meu. Nu am timp sa ilmai atentionez pe Cristi, caci il si vad cum intinde mana sadeschida usa, fara sa-l observe pe "samaritean". Vazandu-l peamicul meu cum trece la volan si porneste masina,"samariteanul" porneste in tromba si dispare in catevasecunde.