
"Faptul ca sunt copii e foarte bine, dar in egala masura trebuie sa ne adresam si adultilor, pentru ca, pana la urma adultii au o putere de influenta asupra copiilor si ei trebuie sa insiste ca cei mici sa nu faca greseala generatiei anterioare. Noi nu am avut si nu avem o cultura a miscarii si suntem obligati sa incepem sa o facem", a conchis Mariana Bitang.
"E mare lucru ca au venit multi copii. Macar de s-ar tine de sport. Ei trebuie sa constientizeze ca sportul este o activitate pe care trebuie sa o faca constant. Eu si acum fac. De exemplu ma duc sa joc tenis cu piciorul, ma simt excelent. In plus, trebuie sa se renunte la tigari, la cafea, la alcool. Uite, stilul asta de viata m-a ajutat pe mine sa trec mai usor peste perioada grea pe care am avut-o", explica Rica Raducanu.

"Ne dorim ca acest cros sa devina o traditie pentru Petrom si pentru Bucuresti. De asemenea, incercam sa sprijinim autoritatile in demersul lor de a ajuta capitala sa devina un loc mai curat. Incepand cu aceasta editie, parteneriatul nostru cu autoritatile locale are ca rezultat o pista pentru biciclisti in Parcul Herastru si promisiunea ca anul viitor acest demers va continua pentru toata capitala" a declarat Mona Nicolici, CSR Manager Petrom.