BacalaureatIndianul în vârstă de 82 de ani nu renunţă la visul lui, chiar dacă de fiecare dată pică examenul de Bacalaureat
Cunoscut sub numele de Sheojiram şi Pappu, omul, care locuieşte în satul Kohari, o suburbie a oraşului Behror, a jurat în tinereţe că nu se va însura dacă nu trece acest examen, relatează India Times. Şi se pare că şi-a găsit provocarea vieţii. "Cât timp sunt în viaţă o să dau examenul ăsta", a declarat Shiv Charan. Omul îşi duce zilele într-un templu şi trăieşte din pensie, dar asta nu-l împiedică să încerce în fiecare an să ia examenul. "Nu e vorba doar de trecut un examen. Asta mi-ar da ocazia să mă însor", a explicat el.


Shiv nu e preocupat de vârsta sa şi de faptul că are probleme cu vederea şi cu auzul. Unde mai pui că abia mai poate să meargă. Dar dacă şi-a pus în cap să ia examenul, nimeni şi nimic nu-l va opri, atât timp cât respiră. "În 1995 am trecut la toate materiile, dar am picat la matematică", a povestit el.

Din păcate, la ultima sesiune n-a trecut la nicio materie. La unele a luat chiar nota 0.

Shiv Charan a dat prima oară examenul în 1969. De atunci, să devină absolvent a devenit scopul vieţii sale.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro