World Doctors Orchestra susține în scop caritabil trei concerte în România
Divertisment · Evenimente / 24.05.2016

World Doctors Orchestra va susține trei concerte în România, care vor avea loc pe 26 mai, în Cluj-Napoca la Casa Universitarilor, pe 27 mai, în Brașov la Biserica Neagră și pe 28 mai, în București la Ateneul Român.Cele trei concerte pe care World Doctors Orchestra le are planificate în România fac parte dintr-un program amplu de sprijinire a persoanelor care suferă de epilepsie, program demarat de Cluburile Lions Cluj Napoca.

World Doctors Orchestra(WDO) este un ansamblu din care fac parte aproximativ o mie de medici din peste 50 de țări din întreaga lume, scopul acestei orchestre fiind acela de a aminti că dreptul la sănătate, îngrijire și condiții medicale egale nu depinde de granițe geografice sau de interese politice și economice. În 2016 a sosit rândul României să fie una dintre opririle grupului, iar cauza pe care o susține World Doctors Orchestra la noi în țară este legată de necesitatea înființării rețelei naționale de telemedicină pentru epilepsie.


Epilepsia este o afecțiune de importanță majoră atât pe plan mondial, cât și local.  Ea se manifestă la nivelul creierului prin descărcări electrice anormale ale sistemului nervos, fiind a treia dintre bolile neurologice ca incidență, după accidentul vascular cerebral și demența Alzheimer. Mai mult decât atât, epilepsia afectează mai multe persoane decât scleroza multiplă, paralizia cerebrală, distrofia musculară și boala Parkinson la un loc.

În lume, la fiecare 4 minute apare un nou pacient diagnosticat cu epilepsie, ceea ce face ca numărul persoanelor diagnosticate cu această suferință să fie de aproximativ 65 de milioane.


În România, specialiștii estimează aproximativ 400.000 de pacienți care suferă de epilepsie, însă numărul declarat al persoanelor care sunt sub supraveghere medicală și tratament medicamentos este de 150.000. Din cauza lipsei unui registru național nu există o statistică precisă a celor afectați de epilepsie, iar monitorizarea este greu de realizat deoarece mulți consideră epilepsia un stigmat social.

De asemenea, procesul de diagnosticare al epilepsiei este unul complex, iar tratamentul se stabilește doar în urma efectuării unei electroencefalograme (EEG), a unei anamneze si a unui examen clinic amănunțit.


Dacă afecțiunea nu este identificată corect, tratamentul nu are rezultatele așteptate, iar asta presupune irosirea de resurse materiale și timp atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Înființarea unei rețele naționale de telemedicină pentru epilepsie este primul pas către rezolvarea problemelor legate de această afecțiune și ușurarea vieții pacienților. În sprijinul creării rețelei naționale pentru telemedicină vine și World Doctors Orchestra.

Proiectul înființării rețelei de telemedicină pentru epilepsie este inițiat de Cluburile Lions din Cluj-Napoca și urmărește dotarea a cinci centre din țară cu aparate video-EEG performante, crearea unei baze de date naționale a pacienților cu epilepsie și instruirea personalului medical și a asistenților cu privire la folosirea corectă a acestor aparate.


Mai multe detalii despre concertele World Doctors Orchestra și achiziționarea biletor, cauzele și tratamentul epilepsiei, dar și despre modalitățile de susținere a înființării rețelei de telemedicină pentru epilepsie puteți găsi pe www.epilepsy.ro
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro