Toamna se numără... artiștii YOUNG MUSIC FESTIVAL
Concert Sore, Bubu College Experience și Vița de Vie la Arenele Romane 19 septembrie 2015.
Recolta concertelor din aceasta toamnă se anunță a fi bogată, iar unul dintre cele mai interesante evenimente va avea loc la Arenele Romane pe 19 septembrie. Senzația muzicii pop Sore, Bubu Cernea și “academicienii” de la Berklee College of Music reuniți de muzicianul român sub titulatura Bubu College Experience, dar și una dintre cele mai iubite trupe rock de la noi, Vița de Vie, promit un show extraordinar, o noapte în care bariera dintre genuri se destramă, pentru a da întâietate bucuriei pe care muzica o trezește în fiecare dintre noi.Arenele Romane se vor transforma într-un spațiu interactiv în care cei prezenți în public vor trăi o experiență de neuitat alături de artiștii aflați pe scenă.
Cu hituri ca “Noapte caldă (ft. Bere Gratis)” care a ocupat locul 3 in topul difuzărilor radio din România sau “Dor să-ți fie dor”, una dintre primele piese cu care a dat lovitura și care a ajuns până pe locul 5 în clasamentul național, Sore este cu siguranță o figură iconică a industriei muzicale de la noi. Cântăreața, actriță și dansatoare, Sore este multi talentată, iar cu ajutorul carismei sale, a reușit să își atragă numeroși fani de-a lungul timpului. Artista a făcut parte din trupa de succes Lala Band, la fel ca și Bubu Cernea, și a interpretat un rol important în serialul – lider de audiență - “Pariu cu viața”.
Despre Bubu Cernea știam deja că este un baterist de excepție care a făcut prima data cunoștință cu bețele de tobe la vârsta de 2 ani. S-a remarcat încă din copilărie prin aparițiile la televiziunea națională, obținând și performanța de a participa în finala internațională a Eurovisionului copiilor. Bubu nu s-a ținut niciodată departe de scenă și de micul ecran, astfel că în 2011 co-fondează LaLa Band care a generat o adevărată isterie printre tineri și apare în serialul TV “Pariu cu Viața”. Bubu a urmat cursurile prestigioasei Berklee College of Music din Boston USA. Datorită rezultatelor excepționale, facultatea americană i-a dat dreptul să termine cursurile în doi ani în loc de patru. Bubu este singurul muzician român care a obținut o diplomă la cea mai mare și importantă facultate de profil din lume, cu distincția Summa Cum Laude. Alături de unii dintre cei mai talentați colegi de facultate, Bubu a fondat formația Bubu College Experience pe care o vom putea vedea live, în premieră, pe 19 septembrie în show-ul de la Arenele Romane.
Vița de Vie nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind unul dintre pilonii muzicii rock din România. Anul viitor formația va împlini 20 de ani de activitate, timp în care si-a trecut în palmares numeroase realizări dintre care enumerăm, sumar: 6 albume de studio, sute de concerte susținute în întreaga țară, show-ul acustic sold out desfășurat la Opera Română, dat în cinstea aniversării a 15 ani de viață sau concertul de celebrare a 15 ani de Fenomental la Arenele Romane, distincții precum premiul OTTO (acordat de revista Bravo) sau trofeul UPFR și lista poate continua.
Cele trei recitaluri vor avea loc în ziua finalei celui mai mare festival concurs din țară, Young Music Festival (17-19 septembrie) ce se va desfășura în patru etape (inclusiv finala), prima constând în trimiterea unui demo la adresa de email youngmuiscfestival@gmail.com, iar următoarele 2 presupunând demonstrații live chiar pe scena Arenelor Romane. În toate zilele festivalului intrarea este liberă.
Concursul din cadrul Festivalului va avea 5 secțiuni de vârstă și va recompensa cu premii consistente câștigătorii. Toți participanții vor avea șansa de a interacționa cu personalități ale industriei muzicale de la noi și de a cânta live pe scena pe care s-au prezentat, de-a lungul timpului, artiști internaționali de prestigiu. Mai multe detalii privind regulile de participare și categoriile de vârstă cărora li se adresează concursul sunt disponibile pe site-ul www.youngmusicfestival.ro.