Târgul activităților extrașcolare pentru cei mai cool copii și tineri are loc la Mega Mall
Divertisment · Evenimente / 11.09.2015

Timp de două săptămâni, la Mega Mall, are loc târgul activităților extrașcolare, un eveniment dedicat părinților și școlarilor de toate vârstele, interesați de noi activități educative. Organizat sub egida campaniei Mega Mall ”Respect Școala”, târgul reunește 30 de expozanți care propun programe de activități sportive, cursuri de design interior și arhitectură, cursuri de dans și voce sau cursuri de bune maniere. Târgul poate fi vizitat, la nivelul 2 al Mega Mall, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:00 la ora 21:00, și în weekenduri, între orele 11:00 și 20:00. Târgul va fi deschis până pe data de 20 septembrie iar intrarea este liberă.

În condițiile în care pe piața muncii concurența este din ce în ce mai acerbă, târgul are rolul de a stimula curiozitatea și interesul copiilor în diverse domenii de activități extrașcolare care să-i disciplineze și responsabilizeze. Totodată, târgul le oferă părinților o multitudine de oferte educaționale care să-i ajute să facă o alegere cât mai potrivită pentru dezvoltarea intelectuală și fizică a copiilor lor.

Printre expozanții participanți ai târgului educațional se numără Școala de Televiziune ”Tudor Vornicu” care oferă un mediu stimulant în care copiii au posibilitatea de a se dezvolta social și intelectual, jucându-se și învățând în același timp de la instructori si profesori celebri ca Vlad Ionescu, Raluca Moianu sau Carmen Ivanov. Cursurile STV Junior, dedicate copiiilor cu vârste între 7 și 14 ani, pun la dispoziția acestora trei platouri de filmare cu decoruri complete de știri, echipate cu camera TV broadcast și film, sisteme complete de sunet și lumini, studio de machiaj, studio foto și sală de montaj.


Loredana Groza continuă să se implice tot mai mult în descoperirea de tinere talente, astfel că școala ei de muzică Atelierul de voce și muzică caută voci de calibru în Mega Mall. Creat împreună cu Lucia Ciubotaru, atelierul folosește CVT (Complete Vocal Technique), o tehnică vocală inedită ce le oferă cursanților o rezistență vocală mai mare și un control mai bun al vocii.

Bucharest City Ballet oferă copiilor programe introductive de balet pentru mai multe categorii de vârstă, dar și antrenamente intensive pentru cei care își doresc performanță în concursuri naționale și internaționale și vor să facă carieră în balet. Asociația Manieres propune să-i educe pe tineri cu ajutorul jocurilor, să-i conștientizeze de utilitatea bunelor maniere, să-i consilieze pe tineri în legătură cu cariera și să faciliteze relații pozitive între copii și părinți și elevi și profesori. Oferta clubului Baby Spa, garantată de echipa proprie de instructori cu o vastă experiență în domeniul programelor de înot și al gimnasticii acvatice prenatale, prezintă metode specializate pentru copii pentru descoperirea abilităților motrice.


Părinții și copiii vor găsi și ofertele educaționale ale celorlalți participanți: Didactica Publishing House, Asociația Sportivă VOINȚA București 2015, Tactic Baschet Club, Cursevo, Help Autism, Happy Star cursuri de dans și balet, Cursuri-Inot.ro Club Sportiv Aqua Team, Kids in Business, iQWeLT, Atelierele ILBAH Junior, Happy Star, Gradinița și Școala Primară Just 4 Kids, Școala Metropolitană ARC și Grădinița Prikindel, Academia Fantastică, StudioKids, First Steps Kids și Euclid Before and After School.


Tot în această perioadă, la Mega Mall, primii 1000 de clienți care completează lista dedicată cumpărăturilor vor primi garantat câte un ghiozdan. Lista poate fi găsită la intrarea în mall, la Info Desk.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro