Tânărul violoncelist MIRCEA MARIAN cântă CEAIKOVSKI, alături de Orchestra de Cameră Radio
Divertisment · Evenimente / 05.11.2014

Miercuri, 12 noiembrie (19.00), la Sala Radio, veţi avea ocazia de a-l asculta pe tânărul violoncelist român MIRCEA MARIAN, care s-a făcut remarcat în cadrul a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de profil unde a fost distins cu premiul I şi a fost aplaudat ca solist alături de Orchestra Academiei de Muzică din Graz (Austria).

Activitatea sa este una foarte variată şi bogată, fiind solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, colaborator al orchestrei Filarmonicii George Enescu - Bucureşti şi al Orchestrei Naţionale de Tineret. În 2008, violoncelistul Mircea Marian a fost solo-celist în Orchestra Internaţională Animat, activează în ansamblul Camerata Lanto Arte şi în duo-ul Cello Jaya.

În concertul susţinut de Orchestra de Cameră Radio, veţi aprecia o frumoasă partitură semnată de Ceaikovski - Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră - în interpretarea lui Mircea Marian. Evenimentul se derulează sub bagheta lui CRISTIAN BRÂNCUŞI, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană.



Concertul va debuta cu Suită din baletul Micile nimicuri,  semnată de MOZART, compusă pentru un spectacol coregrafic al Operei din Paris, o colaborare a marelui muzician cu un celebru artist coregraf al epocii: Noverre.

Seara va continua cu Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră – CEAIKOVSKI şi cu Recviemul lui LUIGI CHERUBINI, unul dintre marile nume ale vieţii muzicale franceze de la începutul sec. XIX, primul director al Conservatorului de Muzică din Paris.

Recviemul a fost compus de acesta, în calitate de supraintendent al Cappelei regale, în memoria lui Ludovic al XVI-lea, tragic executat în timpul Revoluţiei Franceze şi va fi interpretat cu participarea CORULUI ACADEMIC RADIO, condus de DAN MIHAI GOIA.



Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul

www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro