Starbucks inaugurează o nouă cafenea, în zona Pipera
Joi, 26 martie 2015, are loc deschiderea unei noi cafenele Starbucks în București, în Upground, una din cele mai importante zone de birouri, precum și unul dintre cele mai mari ansambluri rezidenţiale noi din Bucureşti.
„Noua locaţie de 181 metri pătraţi este cea de-a doua pe care o deschidem în acest areal din Pipera. Clienţii care locuiesc sau muncesc în zonă vor avea acum posibilitatea să se bucure de calitatea superioară a cafelei Starbucks, de renumita servire şi de mediul confortabil, într-un loc bun pentru relaxare şi răsfăţ", a declarat Bogdan Guzgă, district manager Starbucks RomâniaCafeneaua, denumită Starbucks Upground, se va situa într-unul din cele mai mari ansambluri rezidențiale din zona Pipera. Această cafenea este mai mult o locație-destinație care va beneficia de o terasă exterioară, iar bucureștenii vor regăsi aceleași produse premium cu care s-au obișnuit deja, printre acestea aflându-se cele mai populare și iubite sortimente de băuturi Starbucks - Caramel Macchiato, Caffè Latte, Cappuccino, gama de băuturi reci Frappuccino, dar și ceaiuri și ciocolată caldă, alături de o gamă variată de prăjituri și produse de patiserie.
Mai mult, până în 10 aprilie clienții vor beneficia de oferta de 1+1 pentru băuturile preparate – la o băutură cumpărată ce-a de-a doua va fi din partea casei. Cafeneaua Starbucks Upground va fi cea de-a șaisprezecea locație Starbucks din România. În prezent există alte zece locații în București, una în Constanța, una în Cluj, două în Iași și una în Timișoara.
Starbucks este liderul mondial în vânzarea cu amănuntul și prăjirea cafelei de specialitate. Prima locație a fost înființată în 1971, în Piața Pike din Seattle, iar în momentul de față are în portofoliu peste 20.000 de locații la nivel global. Starbucks a intrat pe piața din România în anul 2007, odată cu deschiderea primei cafenele în Plaza România. În momentul de față există cincisprezece locații – zece în București şi alte cinci locaţii în Cluj-Napoca, Timișoara, Iași şi Constanţa.