Maison Paris, cel mai nou salon specializat în servicii de manichiură şi pedichiură din zona Dorobanţi şi-a deschis porţile pentru public! Indiferent că preferi stilul boem sau alegi să impresionezi prin accente extravagante, indiferent că eşti adepta eleganţei discrete sau alegi sa dai o notă avangardistă stilului tău, la Maison Paris vei descoperi o atmosferă cu care să te identifici şi posibilităţi unice de personalizare a unghiilor.
La Salon Maison Paris îngrijirea unghiilor este ridicată la nivel de artă. Poţi opta pentru personalizări sofisticate şi durabile ale unghiilor: aplicare de flori naturale, pene, tatuaje metalice, perle, cristale Swarovski, caviar, bandă metalică, inserţii de dantelă sau catifea, pulbere de sidef sau aplicaţii de forme fantezie (steluţe, fundiţe). Toate acestea pot fi combinate ingenios în funcţie de starea de spirit sau personalitatea ta, alături de culori fondante sau nuanţe îndrăzneţe.
De asemenea, la Salon Maison Paris poţi opta pentru manichiură sau pedichiură clasică, sau dacă doreşti să te bucuri mai mult timp de modelul ales, poţi opta pentru oja semipermanentă sau gel. Produsele folosite sunt de cea mai bună calitate, de la branduri renumite, precum: Melkior, Cuccio, Ciaté, O.P.I.
“Maison Paris s-a născut din dragoste pentru artă, pentru culoare şi strălucire, din dragostea pentru atitudinea exuberantă şi pentru doza de extraordinar care ne ajută să ne facem drum, zi de zi, prin rutina. Şi nu în ultimul rând, Maison Paris s-a născut din dragoste pentru Paris şi pentru farmecul său inconfundabil. Am gândit acest loc ca o oază de răsfăţ şi armonie, de evadare din cotidian şi… în definitiv, un loc în care să poţi experimenta un mozaic de stări. Un loc în care să îţi permiţi să fii tu, să ieşi din rutina şi să te eliberezi de măştile sociale. Îmi doresc să fie mai mult decât un simplu salon în care vii, îţi faci unghiile şi pleci. Vreau să fie un loc din care pleci lăsând o parte din tine aici, aşteptându-te să te întorci”, a declarat Cora Diaconescu, Owner Maison Paris.
De altfel, modul în care este decorat salonul, neobişnuit şi plin de personalitate, cu accente boeme şi note glam, te va face să visezi cu ochii deschişi la o casă de păpuşi şi te va transpune într-o stare aparte.
Salon Maison Paris este localizat în zona Piaţa Dorobanţi, adresa exactă fiind: Str. Constantin Aricescu nr. 18.