Program In Culise 15-20 Decembrie
Divertisment · Evenimente / 14.12.2015

Marti, 15 Decembrie, ora 20:00 THE BLUE ROOM de David Hare

Cu: Florin Frățilă, Laura Voicu, Miruna Bilei, Paul Alexandru, Cosmina Soare, Ștefan Nistor, Ioana Chelmuș, Alex Vlad, Ioana Soroiu/Bianca Mateescu, Cristian Bajora
Regia: Cristian Bajora
Bilet: 30 lei

Cel mai bun spectacol din 2015, o producție îndrăzneață aflată pe primul loc în topul acestei stagiuni – The Blue Room de David Hare.

În Camera Albastră vei întâlni 10 actori: 5 bărbați și 5 femei, fiecare jucând câte un rol diferit. Nicole Kidman și Iain Glen au fost primii actori care s-au aventurat în The Blue Room în 1998. Sigrid Thorton și Marcus Graham s-au bucurat de aprecieri critice când au jucat spectacolul în 2002. De data aceasta, pe scenă vor fi 10 actori care au avut curaj să îmbrățișeze aceste roluri ambițioase și să dea viață unei producții controversate și foarte apropiată de natura umană.

În scaunul regizorului stă Cristian Bajora, cunoscut pentru montările sale îndrăznețe în care erotismul joacă un rol central (cei care au văzut Scrisori către Rita: The Show sunt familiarizați cu stilul său nonconformist).

Povestea începe în 1900, când Arthur Schnitzler a scris Reigen, un text pentru care a fost acuzat de obscenitate și a cărui punere în scenă nu a mai avut loc, spectacolul fiind anulat chiar în seara premierei de poliția din Viena. 77 de ani mai târziu, David Hare a readaptat Reigen pentru a scrie The Blue Room / Camera Albastră.


The Blue Room este un spectacol despre sex.

O prostituată a făcut sex cu un șofer, care a sedus o fată care avea grijă de casă, care s-a înțeles cu un student, care a înșelat-o cu o femeie căsătorită, care a făcut dragoste cu un politician, care s-a îndrăgostit de un model, care a cedat unui scriitor, care a râvnit la o actriță, care s-a lăsat sedusă de un aristocrat, care a fost țintuit chiar de prostituata de la început.  
În cele 10 scene, cele 10 personaje fac schimb de parteneri într-un dans al sexului în care așteptările și experiențele nu sunt niciodată la fel.


”Un text superb și un spectacol pe măsură, care într-un mod foarte sincer expune traseul urmat de fiecare dintre noi – fără să murdărească și fără să adauge dulcegării neverosimile acestui schimb pe care-l facem inconștient unii cu ceilalți. Te lasă să-ți tragi singur concluziile. Și este chiar sexy...”
”Spectacolul a mai fost numit ”viagra teatrului” și a atras foarte tare atenția, chiar și din motive greșite – spre exemplu, fundul lui Nicole Kidman. Dar în esența sa, spectacolul este captivant și surprinde exact acea parte a vieții care alimentează existența umană”



Miercuri, 16 Decembrie, ora 20:00
UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI

De Leonid Zorin
Cu: Alex Vlad, Bianca Mateescu, Ioana Chelmus, Gratiela Popa, Andreea Stafie, Ioana Soroiu, Miruna Bilei, Alexandra Daria Cohal, Cosmina Soare, Diana Dumbrava
Regia: Cristian Bajora
Bilet: 30 lei

De ce iubim femeile? Iată o întrebare la care nici cei mai iscusiți gânditori nu au găsit un răspuns. Nu mai este demult un secret faptul că femeile sunt construite dintr-un alt aluat decât bărbații, dar asta nu înseamnă că nu se mai caută o explicație. Un bărbat și mai multe femei este un spectacol cu adevărat amuzant care te invită în lumea lui Garunski, un bărbat năucit de femeile din jurul său - una este prea banală, altă prea agitată, una prea cuminte, alta prea autoritară, femei disperate, victime sau incurabil romantice. Unite de aceeași fire veșnic schimbătoare, personajele feminine din jurul lui îl transformă și-l conturează pe Garunski într-un bărbat al prezentului, care descoperă secretul despre modul în care poți să mulțumești femeile.

O comedie actuală, care aminteste putin de ”barbatii sunt de pe marte, femeile sunt de pe venus” si prezinta felul in care cele doua sexe reușesc să comunice în ciuda faptului că iubesc și gândesc în mod diferit.


Joi, 17 Decembrie, ora 20:00
LUV

De Murray Schisgal
Cu: Alexandru Minculescu, Maria Popovici, Alexandru Banciu
Regia: Iulia Grigoriu
Scenografia: Lăcrămioara Tănase
Bilet: 30 lei

MOTTO: Dragostea, iubirea, fericirea. Am folosit atât de mult aceste cuvinte încât au început să-și piardă sensul și să se murdărească.
LUV este o veritabilă comedie care urmează rețeta americană și vorbește despre alte sensuri ale dragostei decât cele cu care suntem deja obișnuiți - Harry Berlin este un inadaptat, obosit să caute sensul vieții, care ar vrea să scape de această povară, Milt Manville este un om de succes, prizonier între două iubiri - una caldă, confortabilă, de acasă și alta nouă, incitantă, stârnită de setea de putere, iar Ellen Manville, o soție devotată, care a crezut atât de mult în iubirea eternă încât s-a pierdut pe sine într-o căsnicie consumată. Un triunghi al căutărilor, o farsă absurdă și comică a vieții, care te delectează cu subiectele actuale propuse: iubirea soției dată cu împrumut, pierderea identității, incapacitatea de a comunica cu adevărat și lipsa de sens a tuturor diversiunilor create


Vineri, 18 Decembrie, ora 21:00
STAND UP COMEDY
Intrare: 20 lei


Îți amintești de Jim Carrey, Bill Cosby, George Carlin, Jerry Seinfeld, Dave Chapelle, Robin Williams, Eddie Murphy? Toți îți zdrăngăne-n minte cu zâmbetul pe buze și hohote de râs.
Mincu sau Alexandru Minculescu (după cum îi spun prietenii) este macho-ul grupului, acesta dominând scena prin glumele sale care surprind perfect esența umorului masculin. Fiind genul nerdish, comicul acestuia se bazează pe asocieri fericite care-i surprind pe bărbați atunci când sunt la menstruație sau pe șmecherașii de cartier când participă la un eveniment cultural.

A durut un pic atunci când s-a urcat prima dată pe scenă, dar după aceea a început să îi placă din ce în ce mai mult! Maria Popovici este prima doamnă curajoasă a stand-up-ului românesc, un simbol reprezentativ al umorului femeiesc. Încearcând să facă dreptate și să echilibreze balanța care atârnă greu din cauza glumelor misogine ale colegilor de breaslă, aceasta cucerește publicul printr-o serie de glume care izvorăsc din adânca și inocenta judecată feminină. Câștigătoare a primei ediții a Open Mic Contest organizată de Club 99 din București, Maria a demonstrat că publicul de comedie tânjește după glume cu parfum de femeie.

Florin Frățilă e tipul simpatic de la serialul online de comedie 10lucruri. Actor șarmant cu succes la dame bine, Florin este un badass boy, un băiat de cartier născut și crescut pe străzile din București. Umorul său se bazează pe înfățișarea dură și pe detaliile biografice care-ți vor părea incredibile și amuzante în același timp.


Sambata, 19 Decembrie, ora 19:00
SCRISORI CĂTRE RITA – THE SHOW – comedie erotică

După Ştefan Caraman
Cu: Ştefan Nistor, Andreea Stafie
Regia Cristian Bajora
Durata: 1h30
Bilet: 30 lei

În urma succesului de care s-a bucurat primul sezon al serialului Scrisori către Rita între lunile martie şi septembrie 2012, Nic Labiş şi Rita iau iarăşi forme umane, de data aceasta într-un show unic de 1h şi 30 minute., în stagiunea 2012-2013 a Teatrului În Culise.

Un spectacol aproape de stand-up comedy, fără scrupule, fără ruşine, fără perdea, un show în care îţi vei regăsi cele mai ascunse fantezii şi gânduri, Scrisori către Rita – The Show este un spectacol erotic, datorită minunatei prezenţe nud a Andreei Stafie, o comedie absolută graţie lui Ştefan Nistor care interpretează şi povesteşte cu sinceritate şi lejeritate, câteodată filosofic şi metafizic mulţumită excentricităţii lui Ştefan Caraman şi o experienţă cultural specială pentru care trebuie să mulţumim regizorului Cristian Bajora care a avut curajul de a aduce acest roman pe scenă.


Sambata, 19 Decembrie, ora 21:30
CLINICA SINUCIGAȘILOR

De Gabriela Mihalache
Cu: Maria Popovici, Grațiela Popa, Paul Alexandru, Ștefan Nistor, Alex Vlad, Alexandru Banciu, Andreea Stafie
Regia: Cristian Bajora
Tehnic: Bogdan Ionescu
Bilet: 30 lei

MOTTO: Nu poti muri decat atunci cand ai trait cu adevarat – asa ca traieste-ti clipa!

Un spectacol care doreste sa-ti reaminteasca ca speranta nu moare niciodata. O comedie despre realitatea gri care ne acaparează uneori viețile, o expunere sinceră a celor mai intime gânduri.. chiar de pe marginea prapastiei.

Cine-ar fi crezut ca sinuciderea poate fi motiv de comedie?
Clinica Sinucigasilor este locul care iti garanteaza ca vei scapa de toate nelinistile, problemele si angoasele existentiale prin plecarea spre o lume mai buna. In sala de asteptare a clinicii se reunesc patru personaje savuroase, care ajung sa vorbeasca despre iubire si absolut, limite interioare, cautarea fericirii si nevoia de a fi apreciat. Astfel se naște această comedie senzatională a actualitatii, un teatru al sperantei care scoate in evidenta faptul ca oricat de insignifianta si ratata ar fi viata cuiva, aceasta merita traită pană la capat!
In ciuda titlului dur, Clinica Sinucigasilor este un spectacol vesel care stoarce din spectatorii săi sperante, ganduri pozitive si bună dispozitie. Pana la urma… nu e dracul chiar atat de negru!


Duminica, 20 Decembrie, ora 18:00
POVEȘTI DESPRE TINE

Bazat pe volumul ”92 de povești cu cărți” de Ștefan Caraman
Cu: Grațiela Popa, Diana Dumbravă, Dana Roman, Ilie Nae, Bogdan Stroe, Iulian Babulea, Ionuț Gurgu, Mihai Bădoi, Cora Manole, Tara Constantinescu și Andrei Cotocu.
Regia: Cristian Bajora
Bilet: 30 lei

”Povești despre tine” este un spectacol care dorește să-ți reamintească despre spirit, ideal și vis. Nu vrem să te pierzi în concret și material, amintește-ți că experiențele tale, aparent banale, sunt lecții de viață care-ți oferă constant și întrebări și răspunsuri. Cărțile și-au pierdut valoarea în ochii multor cititori, însă poveștile din interiorul lor nu vor muri niciodată.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro