Prima Gala a Oinei din Romania a combinat mandria nationala cu distractia pe cinste
Divertisment · Evenimente / 09.12.2014

„Am dovezi ca baseball-ul s-a nascut din oina adusa in America de emigrantii romani din Maramures”- Gheorghe Turda, presedinte onorific al Federatiei Romane de Oina.

Sfarsitul saptamanii trecute a adus la București, prima Gală a sportului nostru naţional – OINA la Hotel Lev Or 4,٭ pe care Federaţia Română de Oină a organizat-o în colaborare cu partenerii săi. Au fost prezente numeroase personalităţi din lumea sportului, foşti jucători de oină, actuali jucători, invitaţi speciali ce au adus un aport considerabil în promovarea sportului naţional, dar şi personalităţi politice- Ministru Delegat pentru Romanii de Pretutindeni Bogdan Stanoevici, Ion Tuca, reprezentantul Asociatiei Majestatii Sale, deputat Diana Tusa, deputat Ioan Tamaian, Dumitru Graur, Gabriel Gherghescu, director TVR 1 , Marian Dragulescu, Tuncay Ozturk, Thea Haimovitz, Ioana Mihut (Plafar-Centrofarm), Cristina Grama, Alexandra Pacuraru, Gianina Corondan, Ramona Ilie, Daniela Vladescu, Ansamblul Ciocarlia si grupul Miniton au fost doar citiva dintre cei care au onorat seara dedicata sportului nostru national.


Nu puteam deschide această Gală fără intonarea imnului României şi astfel, prim solista Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian din Bucureşti – Daniela Vlădescu, ne-a încântat inimile şi ne-a demonstrat cât de importantă este această unitate – unitatea de a fi român. Gala a fost prezentată de către Roxana Iliescu şi Gheorghe Turda într-o ţinută tradiţional românească, aşa cum se cade sportului naţional – oina, alături de preşedintele Federaţiei Române de Oină – Nicolae Dobre. În spiritul promovării sportului naţional – oina, s-au acordat numeroase premii pe diferite categorii reprezentative, ce au scos în evidenţă importanţa practicării acestui sport şi aducerea sa în lumina reflectoarelor acolo unde trebuie să îi fie locul.


Superlativele anului 2014 în oină, au început cu acordarea premiilor speciale , castigatorii primind pe langa trofeele de la Federatie  si produse de la Plafar România astfel:

1.    Cel mai bun Club de seniori – Frontiera Tomis Constanţa, premiul a fost înmânat de prim solista Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian din Bucureşti – Daniela Vlădescu;

2.    Cel mai bun Club de juniori – Biruinţa Gherăeşti – Neamţ, premiul a fost acordat de Domnul Secretar de Stat, Daniel Botănoiu – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;


3.    Cel mai bun Club de junioare – C.S. Hoina Craiova, premiul a fost oferit de doamna Director de Marketing Plafar şi Centrofarm – Ioana Mihuţ;

4.    Cel mai bun arbitru în oină – Duluţă Marcel, premiu oferit de Viorel Balin, component al echipei de aur Progresul Baia Mare;

5.    Cel mai bun jucător din istorie – Păsărică Nicolae, premiu oferit de domnul Gheorghe Turda;

6.    Premiul pentru continuitate şi performanţă – Straja Bucureşti, premiu oferit de domnul Daniel Ghiţă, director general Impulser România, sponsor oficial al Federaţiei Române de Oină;


7.    Cel mai bun management sportiv – CS Dacia Mioveni 2012, premiu oferit de preşedintele Federatiei.

Surprizele serii nu s-au oprit aici, iar în cadrul Galei a fost prezentat şi noul echipament de oină atât pentru fete cât şi pentru băieţi, prezentarea fiind făcută de jucători de oină din cadrul Cluburilor sportive afiliate la Federaţie. Spectacolul a continuat cu interpretarea de colinde de către copiii grupului Miniton, condus de doamna Mirela Rizea Marinescu, ce ne-au încântat prin vocea lor divină.

Gala a continuat cu înmânarea premiilor pentru presă astfel:

1.    Categoria Media online, premiu oferit de Călin Moje, membru în Biroul Federal de Oină, pentru Agerpres;

2.    Categoria Media Radio – premiu oferit de Sergiu Frangulea, membru în Biroul Federal de Oină, pentru Radio Romania;

3.    Categoria Media, premiu oferit de doamna Deputat Diana Tuşa, iniţiatoarea legii oinei, pentru Digi Sport;

4.    Categoria Media premiu oferit de Cristian Văduva membru în Biroul Federal de Oină pentru Gazeta Sporturilor;

Tot la această categorie s-a continuat cu înmânarea premiilor speciale pentru:

1.    Categoria Media pentru întregul sprijin acordat, premiu oferit de doamna Cristina Grama,hair stylist Fason, pentru Pro TV;

2.    Categoria Media, premiul oferit de domnul Deputat Ioan Tămâian, renumit maestru sticlar, autorul trofeelor Cupa Regelui, pentru Realitatea Tv;

3.    Categoria Media, premiul oferit de domnul – Dumitru Graur, pentru TVR 1;

4.    Categoria Media – premiul oferit de Eveline Lisenco, secretar general al Federaţiei Române de Oină – pentru Tv Neptun;

5.    Categoria Media pentru sprijinirea Campaniei Iubesc oina – premiul oferit de Thea Haimovitz, pentru Antena Group;

Cum se cade unei astfel de Gale, nu puteau lipsi din program şi momentele artistice, ce au făcut ca această seară să fie memorabilă, încă de la prima sa ediţie, astfel în continuarea programului domnul Gheorghe Dumitru din cadrul ansamblului Ciocârlia de la Ministerul Afacerilor Interne, prin evoluţia sa la nai, alături de colega sa la voce Cristina Gheorghiu ne-au încântat prin momentul artistic oferit.

S-a continuat cu premiile speciale:

1.    Un secol în slujba oinei, premiu oferit de doamna Iulia Grumăzescu de la Muzeului Satului, pentru domnul Andrei Ursu care a fost reprezentat de fiul său;

2.    Iniţierea legii sportului nostru naţional, premiu oferit de preşedintele Federaţiei Române de Oină Nicolae Dobre, pentru doamna Deputat Diana Tuşa;

3.    Promovarea oinei în Japonia, premiul oferit de domnul Ministru Secretar de Stat Bogdan Stanoevici, pentru Daniela Uchiyama, premiu ridicat de fratele ei;

4.    Continuitatea oinei în Republica Moldova, premiul oferit de domnul Ministru Secretar de Stat Bogdan Stanoevici, pentru domnul Iurie Bulgăreanu – Federaţia Oinei din Moldova;

5.    Campania Iubesc Oina, pentru Echipa Naţională a Artiştilor;

 Seara a continuat prin recitalul domnului Gheorghe  Turda, ce a oferit invitaţilor un moment artistic de neuitat. După recital premiile au fost oferite în continuare la categoria – Personalităţi şi Instituţii care au ajutat oina astfel:

1.    Premiul pentru susţinerea sportului nostru naţional – oferit de preşedintele Federaţiei Române de Oină Nicolae Dobre, pentru domnul – Ion Tuca, în numele Asociaţiei Casei Majestăţii Sale pentru sprijinul acordat în promovarea oinei şi organizarea Cupei Regelui la Oină;

2.    Premiul pentru susţinerea sportului nostru naţional, premiul oferit de domnul Gigel Sava, membru al Biroului Federal de oină, pentru Muzeul Satului – doamnei director Paulina Popoiu;

3.    Premiul pentru susţinerea sportului nostru naţional – premiul oferit de preşedintele Federaţiei Române de Oină,  Nicolae Dobre, pentru doamna Adina Maftei  director Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne;

4.    Premiul pentru susţinerea sportului nostru naţional – premiul oferit de preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre, pentru Ministerul Educaţiei – Albert Craiu, şef de cabinet al domnului Ministru Remus Pricopie.

Seara de Gală s-a încheiat cu tortul festiv şi cu momentul artistic oferit de Ansamblul Ciocârlia, unde toţi cei prezenţi şi-au dat mâna, dansând hora românească pe acordurile Ciulendrei.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro