Premieră în România: Terapie pentru crimă este primul film transformat în roman de la noi
Filmul românesc „Terapie pentru crimă” (la cinema din 3 octombrie), cu cântăreaţa Claudia Pavel în rol principal, a fost transformat în roman, cu titlu omonim, la Editura Tritonic. Lansarea cărţii se va face luni, 29 septembrie, de la ora 19, la Cinema Studio (Bdul Magheru 29). Preţul romanului în seara lansării este de 20 de lei.
Bogdan Hrib, Editor la Tritonic şi Coordonator al „International Mystery & Thriller Festival” a citit scenariul filmului „Terapie pentru crimă”, scris de Kiki Vasilescu în 2010, şi a intuit potenţialul acestuia de a deveni un roman de succes. Prin urmare, l-a aşternut pe hârtie, dându-i forma specifică acestui tip de naraţiune şi făcând foarte mici intervenţii asupra acţiunii. Hrib a apreciat specificul românesc al dialogului şi personajelor, elementele de comedie neagră din scenariu şi parodia.„Aşa cum piesa de teatru Cântăreaţa cheală este o parodie la adresa societăţii britanice, aşa şi Terapie pentru crimă prezintă un personaj pur românesc, angrenat în tot felul de situaţii absurde. Terapie pentru crimă este, în concluzie, o parodiere à la Cântăreaţa cheală a thrillerului modern american”, spune Bogdan Hrib.
Protagonista din „Terapie pentru crimă” este o funcţionară din România zilelor noastre, pe nume Matilde, care decide, peste noapte, să devină asasin profesionist. Vrea să devină mercenar, ca să-şi plătească ratele la bancă, dar nu-i prea iese... Matilde vrea să fie un criminal aşa cum a văzut în filme, însă încercările ei duc la situații amuzante. „Recalificarea” devine aproape o misiune imposibilă, mai ales când „sidekick”-ul Matildei este la fel de neajutorat ca ea... Peripeţiile Matildei sunt amuzante şi pentru că această asasină aspirantă se încăpăţânează să se ia în serios în cele mai absurde situaţii...
Cât priveşte elementele de comedie neagră din scenariu, Hrib aminteşte de faptul că asasina aspirantă Matilde îşi face un selfie cu cel pe care l-a omorât. În plus, nu omoară pentru că vrea să se îmbogăţească, sau pentru că vrea să fie un justiţiar, ci pentru că are rate de plătit... Pe de altă parte, „dacă în filmele americane asasinii au conturi în Elveţia, Matilde nu se descurcă să ridice banii de pe card de la cel care o angajează... ceea ce este absurd”. Mai mult, continuă Bogdan Hrib,
Romanul „Teraprie pentru crimă” a apărut în colecţia „Mistery & thriller” a Editurii Tritonic, la preţul de 25 de lei şi are pe copertă o imagine din film, în care Claudia Pavel ameninţă cu pistolul.
Sinopsis oficial al filmului
Matilde vrea să devină o „femme fatale" la propriu, o femeie-asasin plătit, aşa cum a văzut în filmele de Hollywood. Asta ca să mai scape din datoriile pe care nu şi le poate plăti, dar şi de rutina muncii la birou şi de şeful opresiv... Aşa că se pregăteşte să devină mercenar, dar nu-i prea iese. Mai ales când în ecuaţie intră un psihoterapeut. Deloc surprinzător, eforturile ei de a deveni asasin plătit sfârşesc în situaţii ilare. Şi, totuşi, noua ei meserie are riscuri: când un alt asasin vrea să-şi elimine concurenţa, amatoarea Matilde devine – din vânător – vânat.
Terapie pentru crimă, debutul în film al cântăreţei Claudia Pavel, este produs de către Dan Burlac, recent selecţionat la Festivalul de Film de la Toronto pentru întreaga activitate profesională.
Thrillerul va putea fi urmărit în aproximativ 30 de săli de cinema din toată ţara, începând cu 3 octombrie. În perioada 29 septembrie - 2 octombrie va fi prezentat în avanpremieră, la Cinema Studio din Bucureşti. Premiera de gală are loc luni, 29 septembrie, de la ora 19.30, la Cineama Studio.
Distribuţia filmului
Cream (Claudia Pavel) – interpretează rolul principal, Matilde, este cunoscută pentru cariera muzicală; a plecat în Los Angeles imediat după finalizarea filmărilor de la „Terapie pentru crimă”, pentru a înregistra cel de-al şaselea album solo din cariera ei. Albumul, cu elemente pop, dance, electro, urban este gata de lansare în România şi SUA
Cătălin Ciurdar – interpreteaza rolul adevăratului criminal profesionist - a jucat în multe producții MediaPro Pictures: „La bloc”, „Inimă de țigan”, „State de România”, „Regina”, „Moștenirea”.
Vlad Corbeanu – interpretează rolul lui Grigg, iubitul Matildei. A jucat în producții precum „În puii mei”, „Comedia de la 5”, „Teatru TV”; este actor la Teatrul Metropolis, Bucureşti.
Robert Radoveanu – interpretează rolul lui mr. Berti, clientul străin care comandă crima; a jucat în „Retro Puppet Master”, „Binecuvântată fii, închisoare”, „Ambasadori, căutam Patrie”; actor la Teatrul Excelsior, Bucureşti.
George Constantinescu – interpreteaza rolul psihologului. A mai jucat în „Faţa galbenă care râde”; fondator al mişcării teatrale Teatrul de artă, Bucureşti.
Kiki Vasilescu – Regizor şi scenarist, Director dezvoltare, scenarist şi producător Studiourile MediaPro Pictures, Buftea (Om bogat, om sărac etc.), autor al romanelor „Romanul românesc pervers” (Polirom, Romania, 2005), şi „Marele băiat de cartier” (Herg Benet, Romania, 2013).
Trailerul filmului, aici - https://www.youtube.com/watch?v=sHYSvviXVH4
Pagina de facebook a filmului - https://www.facebook.com/terapiepentrucrima