Călătoria brandului a început în 1959 și de atunci Barbie continuă să fie o sursă de inspirație pentru fetițele din întreaga lume.
"Întreaga mea filosofie legată de Barbie a fost să creez o păpușă care inspiră fetițele să fie orice își doresc. Barbie a încurajat mereu ideea că o femeie are puterea de a alege" - Ruth Handler.
În luna martie păpușa Barbie aniversează 60 de ani de când a ajuns pentru prima dată în mâinile unei fetițe. Încă din 1959 Barbie a inspirat fetițele de pretutindeni să fie orice și doresc. De la prințesă la președinte, de la astronaut la zoolog, nu există nicio barieră pe care Barbie să n-o fi dărâmat, privind carierele potrivite pentru femei. Astăzi, cu peste 200 cariere și multe altele ce vor urma, ea continuă să inspire potențialul nelimitat al fetițelor. Face asta deschizând perspectiva societății asupra carierelor mai puțin reprezentate de femei și punând în lumină personalități exemplare și eroine.
Când s-a descoperit că brandul Barbie nu rezonează cu mamele millennials, care sunt în căutarea unui mesaj mai profund, compania a reanalizat atributele de brand și a pornit într-o călătorie de a încerca să reprezinte mai bine viziunea originală inițiată de fondatoarea Ruth Handlers. A început în 2015, odată cu introducerea pantofului fără toc – pentru prima oară Barbie nu e pe tocuri – și a tonurilor de culoare alternative ale pielii, sau forme diferite ale chipului.
Mai târziu, în cursul aceluiași an, Barbie a lansat
În ianuarie 2016 brandul Barbie mai face un pas în această direcție: apare pe coperta Times, sub titlul Now Can We Stop Talking About My Body? (Acum putem să nu mai comentăm la adresa corpului meu?), prezentând 3 noi tipologii Barbie: înaltă, cu forme voluptoase și minionă.
A fost un moment crucial pentru brand, generând peste 4 miliarde de reacții la nivel global. Din 2015 și până în prezent Barbie Fashionistas a întruchipat peste 100 de modele cu tonuri de piele, etnii, culori de păr sau ochi, chiar și forme ale chipului diferite, făcând ca Barbie să fie cea mai diversă păpușă de pe piață.
O nouă direcție importantă a brandului a fost atunci când unele cercetari au scos la iveală faptul că implicarea tatălui în joaca imaginativă a fetiței lui contribuie la dezvoltarea ei ulterioară în viață, în ceea ce privește abilitățile sociale, intelectuale și emoționale. Atunci Barbie a creat platforma Dads Who Play Barbie pentru a comunica părințiilor mesajul brandului de a încuraja fetele să fie orice își doresc.
De asemenea, în toamna acestui an Barbie va proiecta
Una dintre modalitățile de a ajuta fetițele să continue să creadă în forța și inteligența lor este prin modelul personalităților exemplare – arătându-le și vorbindu-le despre portretul unor femei extraordinare, din domenii diferite și cu experiențe diverse, care își depășesc limitele.
Din 2015, brandul Barbie și-a asumat faptul că le va arăta fetițelor cât mai multe modele feminine de urmat (numite Sheroes), pentru a le încuraja să își imagineze că pot fi orice își doresc. Câteva dintre femeile incredibile pe care Barbie le-a onorat ca parte a programului Sheroes din ultimii ani sunt: Nicola Adams, boxer olimpic din Marea Britanie, Ibtihaj Muhammad, spadasin olimpic din America, modelul Ashley Graham, Misty Copeland - prima femeie prim balerină de origine afro-americană, Ava DuVernay - regizor.
Anul acesta Barbie a lansat o platformă dedicată acestor femei extraordinare - www.barbie.com/rolemodels și a introdus o linie de păpuși de colecție ce le întruchipează pe Amelia Earhart, Frida Kahlo și Katherine Johnson.
Prin colecțiile lansate în fiecare an Barbie încurajează diversitatea. Astfel, prima păpușă afro-americană introdusă în linia Barbie a fost Francie, în 1967 (colecționarii se referă adesea la această păpușă ca la Black Francie), urmată de Talking Christie, în 1968 și Julia în 1970, inspirată de personajul popular al lui Diahann Carroll, Julia Baker.
În același an este introdus și iubitul lui Christie, Brad, prima papușă bărbat de culoare din linia Barbie, urmată de personajele Cara și Curtis, în 1975. Black Barbie este prima păpușă de culoare numită după Barbie și a fost lansată în 1980. Colecția Dolls of the World prezintă peste 45 de nationalități diferite, cu tonuri de piele unice, culori ale părului și trăsături faciale, fiecare purtând haine autentice, reprezentative pentru istoria țării.
Din anii ‘80 Mattel continuă să integreze varietatea culturală în linia Barbie introducând noi prieteni de origine asiatică, hispanică, afro-americană și ambiguă din punct de vedere etnic.
De la debutul ei în 1959, Barbie a devenit un model și o muză internațională. Astăzi, ea continuă să provoace imaginația fetițelor și să influențeze conversațiile din întreaga lume.
De la premiere feminine și până la colaborările cu femei celebre, Barbie este o reflectare a vremurilor - un instantaneu al culturii pop. Creată pentru a arăta fetelor că femeile au opțiuni, Barbie a încurajat mereu potențialul nelimitat al acestora.
În rolul ei de confident al generațiilor de fetițe, Barbie încurajează copiii să spargă tiparele, bucurându-se de peste 200 de cariere: Barbie a mers pe lună înaintea omului, a candidat la președinție înainte ca o femeie americană să candideze, a fost președinte, inginer de robotică, arhitect, veterinar, dentist, astronaut, paleontolog, dezvoltator de jocuri video, CEO, chiar și rapper și continuă să inspire tinerele fete să ajungă exact ceea ce își doresc.
Muză a designerilor de top, Barbie a colaborat cu peste 75 de branduri la nivel mondial, a avut parteneriate cu Moschino, Matty Bovan, Nasir Mazhar, Roksanda Ilincic, Karl Lagerfeld, Comme Des Garons și multi altii, pentru a crea păpuși unice.