Miercuri, in Club Fabrica & B52: Concert Timpuri Noi, Travka si Habanegra la Urban Resort #3: Tramp Day
Motto: Str. 11 Iunie, nr. 50, On The Good Side Of The City!
Timpuri Noi, Travka si Habanegra vor urca miercurea viitoare, 24 septembrie, pe scenele din Club FABRICA si B52 in cadrul evenimentului Urban Resort #3: Tramp Day (Ziua Hoinarului, pentru nevorbitorii de limbi straine). Intrarea este libera.Din sumar: concerte LIVE, teatru, numar de magie cu Andrei Istfan, raw vegan sweets, proiectii, sport extrem, biciclete, workshop-uri eco, conferinte pe teme sociale, biliard, shot-uri din partea casei si, evident, after party-ul de dupa petrecere pe post de happy-end fericit. De asemenea, locul nostru de joaca pentru copii supravegheat de personal calificat este prezent in incinta.
Conceptul Urban Resort inseamna 24 de ore de LIVE Music, Funky Shops, Good Fun, Food & Drinks, Kids Area si After Party, timp de o zi si o noapte, de miercuri dimineata pâna joi.
Programul concertelor LIVE:
Ora 20:00 - Habanegra, pe terasa Fabrica
Ora 21:00 - Travka, in club Fabrica
Ora 22:00 - Timpuri Noi, in Club B52 (ca sa facem si-o rima)
Ora 23:00 - afterparty in Club B52, cu Gabi (E.M.I.L. / Niste Baieti)
Evenimentul Urban Resort #3: Tramp Day pe Facebook: https://www.facebook.com/events/788569697833026/.
Despre editiile anterioare Urban Resort din Club Fabrica & B52
La Urban Resort #1 (30 iulie) au concertat Suie Paparude, Ada Milea & BoBo, E.M.I.L., iar la Urban Resort #2 (27 august) au venit The Amsterdams, Kumm si Les Elephants Bizarres.
Despre cea mai recenta editie desfasurata pe 27 august, unul dintre organizatori, domnul Gabi Georgescu (Event Manager Club Fabrica) ne-a declarat, sub acoperirea anonimatului, urmatoarele:
“Urban Resort #2 a fost un eveniment foarte reusit. Intrarea a fost libera pentru aproximativ 1.500 de oameni, ceea ce inseamna ca, in weekend-ul ce a urmat evenimentului, 1.500 de persoane au avut bani pentru inchiriat sezlong la mare o zi in plus. Iar daca nu au inchiriat, macar au dat o parte din bani pentru benzina. Dozatorul s-a incins, traiasca berea la sticla! Iar la sosul pentru pizza am ramas fara peperoncino.”
Club Fabrica pe Facebook: https://www.facebook.com/clubfabrica.