Maraton de teatru la Sibiu: actorul George Constantinescu pune în scenă one man show-ul PAM-PAM timp de 25 de ore non-stop
Divertisment · Evenimente / 25.03.2015

Teatrul de Artă București anunță participarea actorului George Constantinescu la Festivalul „25 De Ore De Teatru Non Stop”, cu evenimentul „25 de ore de PAM-PAM”, organizat în perioada 28-29 martie 2015, la Sibiu. Un eveniment inedit, un spectacol maraton în care un actor joacă timp de 25 de ore neîntrerupt, pe mai multe scene, acelaşi spectacol.

Actor și fondator al Teatrului de Artă București, George Constantinescu propune celor îndrăgostiți de arta teatrală să sărbătorească Ziua Mondială a Teatrului printr-un spectacol maraton, unic în țară, în care limitele rezistenței sunt împinse la maximum.

Evenimentul, demn de Cartea Recordurilor, va fi prezentat ca preambul al Festivalului „25 De Ore De Teatru Non Stop”, ce va avea loc în luna aprilie.

Spectacolul PAM-PAM este un one man show spumos, realizat după pamfletele lui Constantin Tănase, o comedie antrenantă, scrisă acum 80 de ani despre România de-atunci și de-acum, surprinzator, aceeași...


„Evenimentul «25 DE ORE DE PAM-PAM» este felul nostru de a-l omagia pe Constantin Tănase, un simbol al comediei românești. Spectacolul PAM-PAM este un spectacol al unei companii reprezentative pentru spațiul independent românesc, Teatrul de Artă București. Totodată atragem atenția asupra faptului că se apropie ediția aniversară, cu numărul cinci, a festivalului maraton «25 De Ore De Teatru Non Stop», care are loc anual, la Sibiu, sub motto-ul «RESPIRĂ. TEATRU». Festivalul împinge limitele experienței teatrale, atât pentru actor, cât și pentru spectator. Vă invităm și vă provocăm să ne fiți alături în acest demers teatral nemaivăzut”
– sursa http://respirateatru.ro/

Reprezentațiile vor avea loc succesiv, după cum urmează:

19:00 – Teatrul Gong – Gala de deschidere, 21:00 – Lili’s Cafe, 23:00 – Art Café, 01:00 – Sigi Kultur Cafe, 02:30 – Aviator Pub- SE SCHIMBĂ ORA

05:30 – Oldies Pub, 07:30 – Crama Sibiană (Piaţa Mică), 09:30 – Căminul pentru persoane vârstnice (strada George Coşbuc), 11:30 – Librăria Humanitas, 13:00 – Terasa Welt Kultur (La Telefoane), 15:00 – La Etaj, 17:00 – Croquis, 19:00 – Atrium Cafe Bistro & Art – Gala de închidere.


Biletele şi abonamentele se găsesc la Librăria Humanitas, str. Nicolae Bălcescu, nr.16, Sibiu.

Festivalul maraton „25 De Ore De Teatru Non Stop” este un eveniment organizat anual la Sibiu de Asociația Culturală BIS. Anul acesta, festivalul va avea loc în perioada 25-26 aprilie. Mai multe detalii puteți găsi și pe http://respirateatru.ro/

Teatrul de Artă Bucureşti (TAB) este un organism independent, care a luat fiinţă sub această denumire în anul 2010, dar a cărui experienţă artistică începe cu alţi patru ani în urmă. Dedicat în întregime artei actorului – de unde şi titulatura – TAB a adunat cu cele 7 producţii, încă din prima stagiune, peste 200 de reprezentaţii atât în săli clasice de spectacol, cât şi în spaţii neconvenţionale (cluburi, pub-uri, spaţii de evenimente).
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro