Litera continuă colecția Filme de Aur din cinematografia rusă, împreună cu ziarul Adevărul
Divertisment · Evenimente / 04.02.2015

Începând din 9 februarie, Litera aduce în premieră pe DVD încă trei producții Mosfilm din perioada de glorie a cinematografiei ruse: Pescărușul – o ecranizare de excepție a celei mai cunoscute piese a lui Cehov, Douăsprezece scaune – o capodoperă a comediei ruse, după romanul lui Ilf și Petrov – și Zilele Turbinilor – cronica unei lumi distruse de fanatism. Fiecare DVD va fi disponibil săptămânal, în zilele de luni, la toate chioșcurile de ziare, împreună cu ziarul Adevărul, la prețul de 14,99 lei.

Lansarea noii serii va avea loc la cinema Union, unde va fi vizionat filmul Pescărușul. În deschidere vor vorbi Natalia Muzhennikova, reprezentantul agenției ROssotrudnicestvo în România, Bedros Horasangian, scriitor și eseist, și Ruxandra Cernat, președinte Artviva.


Pescărușul. Dramă, 1972


Filmul urmărește destinul unei faimoase actrițe, Irina Arkadina, și al oamenilor din cercul său apropiat. Tânărul ei fiu, scriitorul Treplev, o iubește pe Nina, o fată sensibilă care visează să evadeze din lumea sa și să aibă succes ca actriță. Dar Nina este sedusă de amantul Irinei Arkadina, celebrul scriitor Trigorin, și pleacă împreună cu acesta la Moscova, iar viețile tuturor sunt definitiv schimbate...



În rolurile principale: Alla Demidova, Vladimir Cetverikov, Nikolai Plotnikov, Ludmila Saveleva, Iuri Iakovlev

Regia: Iuli Karasik
 

Douăsprezece scaune. Comedie, 1971

Pe patul de moarte, o fostă nobilă rusoaică îi povestește ginerelui că în timpul revoluției bolșevice a ascuns diamantele familiei în unul dintre cele douăsprezece scaune ale unei garnituri. Sătul de sărăcie, Ipolit Vorobianinov se hotărăște să găsească bijuteriile și împreună cu Ostap Bender, un tânăr și fermecător escroc, pleacă să recupereze scaunele. Dar căutarea lor le va aduce multe surprize...


În rolurile principale: Arcil Gomiașvili, Serghei Filippov, Mihail Pugovkin

Regia: Leonid Gaidai




Zilele Turbinilor. Dramă, 1976

Un film de neuitat, ecranizare după piesa omonimă a lui Mihail Bulgakov, și un joc actoricesc de excepție. În timpul războiului civil din Rusia, Armata Roșie se apropie de orașul Kiev, aflat sub ocupație germană. Pentru familia Turbinilor, ca și pentru toți ofițerii nobili ruși, e vremea unor dificile reflecții și decizii, vremea unor pierderi tragice…

În rolurile principale: Andrei Miagkov, Andrei Rostoțki, Vasili Lanovoi, Vladimir Basov, Oleg Basilașvili



Regia: Vladimir Basov




Colecția Filme de Aur din cinematografia rusă s-a lansat în noiembrie 2014, cu filmele Anna Karenina, Dramă la vânătoare, Zboară cocorii și Tigrul alb.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro