Johnson & Johnson sustine Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania in proiectul „Mese calde pentru copii defavorizati”
Divertisment · Evenimente / 20.10.2014

Preocupată permanent de dezvoltarea sănătoasă a copiilor, compania Johnson & Johnson susţine Crucea Roşie Română în proiectul „Mese calde pentru copii defavorizaţi”, oferind mii de mese calde copiilor care într-adevăr au nevoie. Prin această acţiune, peste 60 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, proveniţi din familii defavorizate din Alexandria, vor beneficia de mese calde în perioada 20 octombrie - 19 decembrie 2014.

Judeţul Teleorman face parte din regiunea sudică, una dintre cele mai sărace zone din România. Scopul acestui proiect este de a veni în sprijinul unor copii proveniţi din familii nevoiaşe din Alexandria, care nu îşi pot asigura necesarul de hrană zilnică, oferind astfel o masă caldă, timp de 5 zile pe săptămână, pe o perioada de 2 luni.

Crucea Roşie Română şi susţinătorul acestui proiect, Johnson’s baby®, vă invită să vă alăturaţi iniţiativei, oferind o donaţie de 2 euro la numărul de SMS 8863 (valabil în orice reţea). Oricine doreşte să ajute copiii defavorizaţi se poate implica în cadrul campaniei „Mese calde pentru copii defavorizaţi” printr-o simplă donaţie la numărul de SMS mai sus menţionat.


„<Mese calde pentru copii defavorizaţi> este promisiunea Johnson’s® baby pentru 2014. Ne dorim ca, prin intermediul acestei campanii, să aducem un sprijin fundamental la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a copiilor din familii defavorizate. Ȋn acelaşi timp, vrem să oferim publicului un cadru inspiraţional care să îi ofere posibilitatea implicării active prin strângerea de fonduri şi, astfel, să contribuim la ajutorarea a cât mai multor copii defavorizaţi din România”
, a declarat Bogdan Berdea, Business Development Manager Mass - Johnson & Johnson Consumer România.

„Societatea Naţională de Cruce Roşie din România vine, încă o dată, în sprijinul familiilor defavorizate şi salută iniţiativa Johnson & Johnson. Suntem încrezători că românii vor da dovadă de solidaritate faţă de semenii lor aflaţi în dificultate şi le mulţumim anticipat tuturor celor care vor susţine acest proiect, prin oferirea de donaţii”
, a declarat Mihaela Geoană, Preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.


Proiectul „Mese calde pentru copii defavorizaţi” este o acţiune la nivel european ce se desfăşoară în şase ţări din regiune: România, Croaţia, Bulgaria, Slovenia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, beneficiind de suportul companiei Johnson & Johnson şi al Societăţilor Naţionale de Cruce Roşie din ţările enumerate anterior.

52,2% dintre copiii români prezintă risc de sărăcie și excluziune socială, față de media europeană care este de 28%, conform unui studiu realizat de UNICEF în 2012. Copiii din România suferă de foame sau din lipsa satisfacerii altor nevoi esenţiale existenţei. Sărăcia acută şi lipsa posibilităţilor de a-şi asigura strictul necesar zilnic îi determină pe părinţii din familiile sărace să îşi priveze copiii de hrană atât de necesară şi esenţială în dezvoltarea unui copil.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro