Întâlnire cu Dodi și Roni: Tundra arctică și animalele sale
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Uninvented Kids vă invită duminică, 13 decembrie 2015, începând cu ora 11.00, în Sala Multimedia, la o conferință inedită despre tundra arctică și animalele sale!
Tundra este un complex ecologic caracteristic zonelor din apropierea cercurilor polare, dar și zonei montane mai înalte. Tundra este un mediu de viață extrem datorită condițiilor climatice aspre, cu ierni lungi, de 8 – 9 luni pe an și vânturi puternice, care determină o vegetație specifică, compusă din licheni, mușchi, ierburi și arbuști de dimensiuni mici.Fauna este reprezentată de puține specii, deoarece numai animalele adaptate foarte bine gerurilor pot supraviețui condițiilor climatice extreme. În cadrul conferinței vă vor fi prezentate specii de animale care trăiesc în tundra arctică (bufnița polară, iepurele polar, lemingul, boul moscat, ursul polar și faimosul ren – prietenul nedespărțit al lui Moș Crăciun), precum și adaptările la mediu și diferitele comportamente ale acestor specii.
Interactive și bogate în informații accesibile, conferințele îi poartă pe copii prin fascinanta biodiversitate a Pământului. După o călătorie de trei ani în jurul lumii, neînfricații „exploratori” Dodi și Roni se întorc pentru a împărtăși copiilor descoperirile lor extraordinare din lumea plantelor și animalelor. Simpaticul ursuleț Dodi și vorbărețul lui prieten Roni îi așteaptă pe copiii cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, la o nouă conferință despre animalele care trăiesc în tundra arctică.
Taxa de participare este de 10 lei/copil și 20 lei/adult. Înscrierea participanților se poate face în limita a 50 de locuri, pe e-mail: info@antipa.ro, sau la telefon: 021.305.60.31