În acest weekend se merge “Cu bicicleta la mare 2015”
480 de bicicliști pornesc sâmbătă la drum în tradiționala velo-expediție către mare, inițiată de Lucian Mîndruță.
Evenimentul se bucură de o participare record, fiind ediția cu cea mai mare amploare din 2007, când a fost desfășurat pentru prima oară. 480 de bicicliști amatori, 300 km parcurși, 4 județe tranzitate, 10 autocare și 4 camioane pentru transportul bicicletelor la întoarcere, 3 hoteluri ocupate în Amara, 30 de voluntari și organizatori, 13 puncte de alimentare, ambulanță, asistență tehnică și echipaje ale Poliției Române care monitorizează acțiunea.“Cu Bicicleta la Mare 2015”, presupune parcurgerea distanței dintre București și Năvodari în două zile: 25 și 26 aprilie. În seara de sâmbătă, plutonul se cazează la un hotel din stațiunea Amara unde are loc mult așteptata cină festivă și tombola cu premii.
“Este un marș. Unul de amatori. Nu acceptăm concursuri și eroisme, pentru că toată lumea trebuie să ajungă întreagă și, pe cât posibil, fericită. Sosirea pe plajă e cel mai frumos moment, când ne și oprim pentru o bere și ceva socializare, poate și-o baie rece înainte de a ne urca în autocar pentru drumul înapoi!” – Lucian Mîndruță
Taxa de participare a fost de 290 lei/persoană, iar pentru aceasta participanții primesc tricoul oficial, puncte de alimentare și produse oferite de LIDL România (bidon termoizolant și ciclocomputer), o mini-trusă medicală Flora Farm, o noapte de cazare în Amara cu cină și mic dejun, transportul de întoarcere în București cu autocare și camioane DB Schenker - pentru biciclete, asistență tehnică Giant România, mașini de însoțire Renault, ambulanță și monitorizare permanentă a Poliției Române.
Înscrierile pentru această ediție s-au încheiat, însă, doritorii pot participa la următoarele evenimente anunțate pe www.cubicicletalamare.com:
· Cu Bicicleta la Sinaia (23 - 24 mai)
· Cu Bicicleta la Cazane (12 - 14 iunie)
· Cu Bicicleta în Transilvania (4 - 5 iulie)
· Cu Bicicleta în Deltă (5 - 6 septembrie).