Hai la Teatru! Festivalul European al Spectacolului a început la Timișoara
Divertisment · Evenimente / 14.05.2017

Duminică a început o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2017.

”Tema FEST-FDR din acest an este „Identitate”. O temă esențială; și cred că nu doar pentru festival, ci pentru noi toți. Cine suntem? Cine reușim să fim? Și cum reușim să evoluăm, să mergem mai departe? În aceste zile, spectacolele FEST-FDR vor pune întrebări și vor încerca să ne provoace să răspundem, să ne împlinim destinul și să reușim să avem o viață cât mai bună”, a punctat în deschiderea festivalului Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara.



Organizat de Teatrul Național și susținut de Primăria și Consiliul Local Timișoara, FEST-FDR este unicul festival din România care evidențiază spectacolul de teatru pe text românesc și pune accent pe identitatea acestuia în fluxul dramaturgiei europene, scoțând în relief, totodată, teatralitatea tuturor artelor spectacolului.

La spectacolele în aer liber accesul este gratuit. Acestea sunt programate în cursul următoarelor zile în Piața Victoriei, respectiv în Parcul Civic. Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Național,
http://ro.tntimisoara.com/fest-fdr_2017/.

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național (agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și agenția „Sala 2”, Parcul Civic), în fiecare zi între orele 11-19 sau online, pe www.tntimisoara.com.

În imagine: Secvenţă din spectacolul „Frați de cruce” de Liviu Lucaci, producție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro