Fundația H&M Conscious, în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România, lansează proiectul Educație pentru copiii din grupurile vulnerabile
Deși reprezintă un drept fundamental, în România, un număr tot mai mare de copii și adolescenți întâmpină dificultăți în ceea ce privește accesul la educație. Principalele cauze care îi împiedică să meargă la școală sunt sărăcia și nivelul scăzut de alfabetizare al familiilor din care provin.
În 2012, 386.976 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani, nu au fost înregistrați în cadrul sistemului de educație (grădiniță, gimnaziu, liceu sau școală profesională), deși aveau vârsta necesară pentru școlarizare. În 2011, mai bine de 29.000 de elevi au abandonat învățământul primar și secundar. În 2013, aproximativ 17.3% dintre copiii școlarizați au renunțat la școală, ceea ce face ca România să se numere printre primele patru țări din Europa cu o rată mare a abandonului școlar. (conform Eurostat).Organizația Salvați Copiii România, în parteneriat cu Fundația H&M Conscious, va implementa un proiect care se va derula pe parcursul a doi ani, începând din decembrie 2014. Fundația H&M Conscious este o organizație non-profit, fondată de compania H&M, cu scopul de a realiza schimbări pozitive și de a îmbunătăți condițiile de viață, prin investiții constante în oameni, comunități și idei inovatoare.
Proiectul vizează integrarea în sistemul de învățământ a unui număr de 600 de copii vulnerabili (cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani), provenind din 5 școli publice de pe teritoriul României. Activitățile destinate copiilor vor fi efectuate în cadrul Centrelor Educaționale dezvoltate de Salvați Copiii în parteneriat cu școlile publice, în următoarele zone: București, Caraș-Severin (Reșița), Dolj (Craiova), Mureș (Târgu Mureș) și Timiș (Timișoara). De asemenea, şi părinţii din zonele vizate vor beneficia de consiliere în ceea ce privește importanța educației copiilor.
Proiectul va fi implementat de către Salvaţi Copiii România cu ajutorul unei contribuții financiare de aproximativ 425.000 de euro oferite de Fundația H&M Conscious și va cuprinde activități precum: grădinițe de vară și programe after-school care vor contribui la pregătirea copiilor pentru școală, în rândul preșcolarilor, și va reduce riscul de abandon școlar și repetență în rândul școlarilor din clasele primare.
Mai mult, profesorii, educatorii precum și asistenții sociali sau psihologii vor fi instruiți cu privire la modul în care pot sprijini integrarea, retenția și participarea copiilor proveniți din grupurile sociale vulnerabile la educație. Pe lângă aceasta, Salvaţi Copiii va realiza o serie de recomandări pentru autoritățile locale care pot conduce pe viitor la servicii sociale și programe de integrare în sistemul de învățământ mai eficiente.
„Accesul la educaţie este un drept fundamental al copiilor. Salvaţi Copiii luptă de 25 de ani pentru acest drept şi va continua şi în viitor să o facă. Parteneriatul cu Fundația H&M Councious reprezintă un sprijin majorpentru că ne va ajuta să ne atingem aceste obiective şi să ne asigurăm că includem în programe un număr cât mai mare de copii vulnerabili”. Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.
“Acest proiect este important pentru noi prin prisma schimbărilor pozitive directe pe care le generează atât pentru copii, cât și pentru familiile acestora. Însă este important și din perspectiva impactului pe termen lung pe care acesta îl are, obiectivul său fiind acela de a îmbunătăți accesul la educație pentru un număr cât mai mare de copii din România. Proiectul va îmbunătăți accesul copiilor provenind din categorii sociale vulnerabile la educație atât în sistemul preșcolar cât și învățământul primar. Dar va avea, în același timp, un rol major în instruirea profesorilor, asistenților sociali și psihologilor în a-i face să înţeleagă mai bine, cum pot fiecare dintre ei sprijini integrarea copiilor în sistemul de învățământ.”