Flamenco este o muzică aparte, dublată de o filosofie a vieţii învăţată pe viu, de către locuitorii regiunii Andaluzia, din Sudul Spaniei, din perioada prigoanei la care au fost supuşi cei mai sărmani dintre ei. Este muzica sfâşietoare a deznădejdii, a tristeţilor profunde, transformată în timp într-o muzică a libertăţii şi a victoriei.

În genurile ei grave, muzica flamenco vorbeşte despre însăşi viaţa omului simplu, cu bucuriile şi necazurile lui, cu visurile lui la care nimeni nu-l poate obliga să renunţe. Filosofia condiţiei umane reflectată în muzica flamenco a fost şi este în continuare teoretizată de mari spirite  ale lumii, nu exclusiv de origine spaniolă, deşi Federico Garcia Lorca, prin volumul său de poeme „Poema del cante jondo” („Poema cântului andaluz”) (1931), se identifică cu acest gen de a-ţi exprima sentimentele. O poezie despre moarte, asemenea muzicii flamenco,   dar care celebrază viaţa. La fel, celebrul compozitor Manuel de Falla şi filosoful Miguel de Unamuno, care recunosc în muzica flamenco motivaţia înseşi a dăinuirii vieţii şi a dorinţei de a lupta şi a învinge.

Tiberiu Gogoanta a ales sa transmita,  de mai mult timp, în România, multitudinea şi profunzimea acestor trăiri pe strunele ghitarei, iar Pilar Diaz Romero, prin cântec şi dans.  Acesti doi artisti valorosi si-au propus să popularizeze acest spectaculos gen muzical în România, pentru că nimeni nu a făcut-o până acum, deoarece nimeni nu a studiat (până în present)  originile şi rădăcinile lui direct la sursă, adică în Spania.  

Pentru că muzica flamenco este din ce în ce mai îndrăgită în toată lumea, pe toate continentele, pătrunzând chiar în filarmonici şi săli de operă, am considerat că avem toate şansele de a o face cât mai cunoscută şi la noi, mai ales ca ea are acest mesaj general, uman: pentru visul tău, indiferent ce s-ar întâmpla, trebuie să lupţi până la capăt, pentru a-l împlini!  

Toata aceasta poveste o puteti trai La Historia de Sudamerica, in Centrul Vechi al Bucurestilor, in fiecare vineri seara.