EDIȚIA SPECIALĂ FASHION POLICE DEDICATĂ PREMIILOR GRAMMY 2015 VA FI DIFUZATĂ LA E! MIERCURI, 11 FEBRUARIE, DE LA ORA 22:00
Cele mai importante distincții din industria muzicală, Premiile Grammy, s-au decernat duminică, 8 februarie 2015, la Staples Center din Los Angeles.
Marele câștigător al celei de a 57-a ediții a premiilor Grammy este britanicul de numai 22 de ani Sam Smith, care a plecat acasă cu nu mai puțin de patru trofee! Dacă Beck a câștigat premiul pentru cel mai bun album al anului, covorul roșu a fost dominat de aparițiile surprinzătoare ale artistelor. Am văzut multe rochii în alb-negru sau argintiu, dar și pete de culoare, precum apariția lui Taylor Swift în rochia verde-albăstrui creată de Elie Saab, sau Rihanna într-o surprinzătoare ținută roz, semnată Giambattista Valli.Fiecare dintre aparițiile vedetelor de pe covorul roșu al premiilor Grammy 2015 va fi analizată de juriul emisiunii Fashion Police, în ediția specială de miercuri, 11 februarie, de la ora 22:00. În Fashion Police: Premiile Grammy 2015, Kathy Griffin, alături de Giuliana Rancic, Kelly Osbourne și Brad Goreski vă prezintă cele mai reuşite şi cele mai neinspirate apariţii de pe covorul roşu, interviuri, imagini în exclusivitate şi comentarii legate de moda celei mai importante seri a anului, din industria muzicii.
Urmăriți Fashion Police: Premiile Grammy 2015 miercuri, 11 februarie, de la ora 22:00, numai la E!