Din 28 mai, faimosul serial de comedie O familie modernă se vede la Acasă Gold
Începând cu 28 mai, O familie modernă, fenomenul care de șase ani câștigă premiul Emmy pentru cel mai bun serial de comedie, se va vedea în fiecare seară, de la 21:30, numai pe Acasă Gold. Trei familii diferite, dar înrudite, fac față încercărilor vieții și necazurilor în felul lor unic, plin de umor.
Ed O’Neil, actorul care a făcut istorie în televiziune, interpretându-l pe celebrul Al Bundy, revine în mare formă în rolul de soț, părinte și bunic. Sitcom-ul american O familie modernă urmărește îndeaproape viața lui Jay Pritchett și a familiei sale, care trăiesc într-o suburbie a orașului Los Angeles. Familia lui Pritchett îi include pe cea de-a doua soție a sa, Gloria, fiul său vitreg în vârstă de 12 ani, dar și cei doi copii adulți ai săi împăreună cu soțiile și copiii lor.Producătorii serialului sunt Steven Levitan și Cristopher Lloyd, iar din distribuție fac parte actori celebri precum Ed O’Neil, Sofia Vergara, Julie Bowen, Ty Burrell, Jesse Tyler Ferguson sau Eric Stonestreet.
Sitcomul O familie modernă va aduce telespectatorilor, de luni până duminică, de la 21:30, câte două episoade dintr-o comedie savuroasă, cu personaje ale căror personalități contrastează, dar și cu întâmplări inedite, pline de umor.