David Oakes, din serialul „Familia Borgia”, joacă alături de Giulia Nahmany în filmul „Love by Design”
În comedia romantică „Love by Design”, David Oakes este Adrian Edwards, britanicul fermecător de care se îndrăgosteşte Danielle Luca, personajul jucat de Giulia Nahmany. Adrian este cel care o ajută pe Danielle să-şi redescopere pasiunea pentru design, după ce aceasta este concediată din postul de Fashion Editor al revistei „Beguile” din New York, fiind nevoită să revină acasă, în România.
David Oakes este bine-cunoscut pentru rolul lui Juan Borgia, din serialul TV „Familia Borgia / The Borgias”, scris şi regizat de Neil Jordan, câştigător al unui premiu Oscar. Însă actorul a jucat şi în mini-seria „Stâlpii pământului / The Pillars of the Earth” (rolul lui William Hamleigh) şi în serialul produs de BBC „Regina albă / The White Queen” (rolul lui George Plantagenet, primul Duce de Clarence) – ambele nominalizate la Premiile Emmy şi Globurile de Aur.David şi-a început cariera la Shakespeare’s Globe în Londra, după ce a urmat cursuri la Bristol Old Vic Theatre School, precum şi la Universitatea din Manchester, unde a studiat literatură engleză.
În momentul de faţă, el joacă la Londra, în West End, în rolul lui Christopher „Kit” Marlowe din piesa „Shakespeare in Love”, pentru care este nominalizat acum la Broadway World Awards 2014.
Filmul este regizat de Michael Damian, iar distribuţia îi cuprinde, printre alţii, pe Jane Seymour, David Lipper, Olivia Hallinan, Ela Prodan şi Manuela Ciucur.
Filmul „Love by Design / Dragoste & Design” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 31 octombrie 2014.
Trailerul filmului: