Chef FOA pus pe gătit în show-ul “Trăiește-ți vara”, la PRO TV
Divertisment · Evenimente / 22.07.2014

Florin Scripcă, noul membru al juriului MasterChef, cunoscut drept Chef FOA, are planuri mari pentru această vară. Experimentatul Chef se pregătește să-și pună în valoare măiestria culinară în cadrul celui mai incediar show al sezonului, “Trăiește-ți vara”, care se va lansa pe 28 iulie, la PRO TV.

Pasiunea, talentul și perseverența l-au ajutat să-și construiască o carieră de succes în dificila branșă a Chefilor. Maestru al unor combinaţii surprinzătoare de gusturi, culori, arome şi texturi, Chef FOA este hotărât să cucerească publicul cu rețete delicioase, pregătite în stilul său caracteristic.

Talentatul Chef va porni într-o excursie culinară în ținutul Dobrogei, una dintre cele mai frumoase regiuni din tară. Urcat la bordul cunoscutei ambarcaţiuni de agrement din România, velierul Adornate, Chef FOA va găti atât în zona litoralului Mării Negre, cât şi în Delta Dunării. Acolo va interacționa cu locuitorii, furând câteva secrete culinare, pe care le va împărtăși apoi telespectatorilor. Fiecare oprire se va transforma, astfel, în oportunitatea perfectă de a găti rețete noi, folosind ingrediente și produse locale.


“Vara asta nu dorm… pe acasă. Ca sa vă pregătesc de MasterChef, îmi propun - nici mai mult, nici mai puţin - să vă întorc lumea cu susul în jos, pentru că vara asta voi găti în stil mare! Ne vom îmbarca, la propriu şi la figurat, pentru redescoperirea Dobrogei, una dintre cele mai cosmopolite zone din România, culinar vorbind. Voi găti atât pe apă, cât şi pe uscat, mă voi lasa inspirat de locuri pline de farmec şi oameni încântători prin naturaleţea lor, pentru a vă aduce în casă bunătăţi autentice, specifice regiunii, dar reinventate într-o variantă modernă. Va invit să vă lăsaţi cuceriţi de subtilităţile gustului, într-o combinaţie de arome, care o să vă lase gura apă”
, declară Chef FOA.

Rebel şi nonconformist din fire, Chef FOA se foloseşte de trăsăturile personalităţii sale şi în bucătărie şi recurge cu succes la formule culinare îndrăzneţe. Reţetele sale, perfecte pentru zilele călduroase de vară, se vor transforma în mese gustoase şi sănătoase pentru toţi cei de acasă.

Emisiunea combină ingredientele distracției și ale imprevizibilului cu un mix proaspăt de bucate, preparate după secretul Chef-ului.

“Trăiește-ți vara” se anunță a fi un show fresh şi surprinzător, găzduit de Cabral și Laura Cosoi pe plaja din Mamaia, la care vor fi invitate cele mai îndrăgite vedete ale momentului. Telespectatorii vor urmări emisiunea în direct, de luni până vineri, de la ora 17:30, la PRO TV!


Vara se joacă la PRO TV!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro