Campania Jucăriilor de Pluș
Campania Jucăriilor de Pluș a susținut copiii din întreaga lume încă din 2003, iar fundația caritabilă IKEA Foundation a donat 57 milioane de Euro către UNICEF și Salvați Copiii, ajutând peste 10 milioane de copii din 45 de țări să aibă acces la educație și, prin asta, să aibă șansa unui bun început în viață. În România, campania Soft Toys a început în 2010 și este la a treia ediție.
În România, în anul 2010, au fost vândute 57.369 de jucării în valoare de 80.387 euro, care au fost utilizați la finanțarea unui proiect implementat de UNICEF. Începând cu 2011, au fost sprijinite proiecte ale organizației Salvați Copiii. În primul an, au fost vândute 56.405 de jucării, iar în anul 2012, numărul total de jucării vândute a ajuns la 48.171.Anul acesta, campania se desfașoară în perioada 3 noiembrie 2013 – 4 ianuarie 2014, iar pentru fiecare jucărie de pluș sau carte de povești cumpărate, IKEA Foundation donează un euro pentru educația copiilor.
IKEA Foundation îşi propune să îmbunătăţească oportunităţile pentru copii şi tineri din ţările în curs de dezvoltare, finanţând programe pe termen lung care creează o schimbare substanţială şi de durată. IKEA Foundation colaborează cu parteneri strategici cu abordări inovatoare pentru a obţine rezultate pe scară largă în patru domenii fundamentale ale vieţii unui copil: un loc pe care să-l numească acasă, un început sănătos în viaţă, o educaţie de calitate şi un venit durabil în familie. Se estimează că până în 2015 peste 100 de milioane de copii vor beneficia de programele finanţate.
Doi dintre partenerii principali ai IKEA Foundation sunt UNICEF şi Salvaţi Copiii.
Compania IKEA, prin intermediul IKEA Foundation, este cel mai mare donator la nivel mondial pentru ambele organizaţii.