Bucharest Shopping, la un an de la momentul lansării: peste 13.000 de utilizatori şi 300 de branduri listate
Divertisment · Evenimente / 21.11.2014

La un an după ce a fost lansată, Bucharest Shopping, aplicaţia mobilă care a setat noi standarde în comunicare pe piaţa locală de retail, numără peste 13.000 de utilizatori care au ales să fie la curent cu noutăţile celor 300 de branduri listate.

Lansată pe 1 Noiembrie 2013 şi disponibilă pentru descărcare gratuită în AppStore şi Google Play, Bucharest Shooping şi-a propus să ofere pasionaţilor de shopping acces constant la informaţii complete, actualizate în timp real, despre magazine din Bucureşti. În scurt timp după lansare, aplicaţia a devenit lider pe piaţa locală de mobile marketing în retail, reunind de parcursul unui an informaţii utile despre 48 de magazine unice din Bucureşti pentru cei peste 13.000 de utilizatori.


“Numărul utilizatorilor care aleg Bucharest Shopping ca sursă de informaţii despre magazinele lor preferate şi al brandurilor care folosesc aplicaţia ca tool de comunicare nu poate decât să ne bucure. Ne mândrim cu faptul că Bucharest Shopping, un pionier pe piaţa locală de mobile-marketing, a câştigat încrederea pasionaţilor de shopping şi a magazinelor care au integrat aplicaţia în strategia lor de comunicare”, a declarat Adi Popescu, iniţiatorul proiectului Bucharest Shopping.


Pentru a duce mai departe misiunea asumată, de a identifica, susţine şi promova retailul autentic, Bucharest Shopping îşi măreşte echipa de vânzări şi, odată cu aceasta, îşi propune o creştere a numărului de magazine listate cu 50% în următoarele 6 luni. Astfel, începând cu luna noiembrie, Speranţa Velicu se alătură echipei şi va gestiona, alături de Manuela Niţu, vânzările directe ale Bucharest Shopping.

Bucharest Shopping este prima aplicaţie mobilă care reuneşte piaţa de retail din Bucureşti, un instrument unic de comunicare şi informare, adaptat comporatamentului cumpărătorului modern. Aplicaţia este disponibilă atât pentru iOS,  64% dintre cei care au descărcat Bucharest Shopping folosind acest sistem de operare, cât şi pentru Android. Dintre cei peste 13.000 de utilizatori care au descărcat aplicaţia în ultimele 12 luni, 11.124 sunt din România, iar ceilalţi din alte 84 de ţări, printre care Statele Unite, Israel, UK, Italia şi Germania.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro