Marian Râlea revine pe marile ecrane în “Cuscrii”, cea mai nouă comedie românească, de pe 24 octombrie în cinematografele din toată țara.
Marian Râlea este Ionel Ungureanu, tatăl lui Ionuț, un om simplu, cu istorie și temeri. Încearcă să facă față întâlnirii de dragul băiatului, dar când lucrurile încep sî o ia razna, nu-i rămâne decât să reacționeze. Sau să fugă.
“Lumea vrea comedie și comedii. Cu cât este jucată mai serios, cu atât comedia este mai adevărată. A fost o experiență extraordinară pentru că am avut ocazia de a ne întâlni cu Radu Potcoavă, cu o echipă de scenariști tineri care sunt și actori, ca și noi, și când joci alături de Luminița Gheorghiu, Gabriela Popescu, Ioana Blaj și Paul Ipate, totul este de la sine înțeles că va funcționa în această comedie. A fost un film făcut într-o lună de vară, un film care ne-a făcut plăcere să-l creăm și care parcă s-a filmat de la sine”
Poate cea mai dificilă secvență pentru Marian Râlea a fost cea în care se află în conflict direct cu Mircea Diaconu, socrul “terorist”. “Când îl ai ca partener pe Mircea Diaconu, ești obligat să te ridici cel puțin la nivelul talentului dânsului”.
Din 24 octombrie în cinematografele din toată țara, comedia “Cuscrii”, regizată de Radu Potcoavă, îi aduce pe marile ecrane pe Luminița Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj și Paul Ipate.
Ionuț și Mariana se vor căsători curând. E timpul ca familiile lor să se întâlnească și să pună la cale fericitul eveniment. Cuscrii par să se înțeleagă perfect: îi unește pasiunea pentru telenovele, lux, muzica românească a anilor ’80 și țuica. Mai ales țuica.
Pe măsură ce sticlele se golesc, neînțelegerile încep să apară. Trei cupluri, trei viziuni asupra nunții: fast și opulență (cu porumbei albi, Holograf și Fuego), nuntă tradițională (cu lăutari și cort), sau una tinerească? Opțiuni diferite, tabere diferite. Nimeni nu cedează.
Mai mult, cei doi cuscri își amintesc că s-au mai întâlnit odată, acum 25 de ani. Erau în tabere diferite. Acum, ca prin minune, viața i-a adus din nou față în față. Urmează Marea Confruntare.
E nevoie de o minune ca această nuntă să mai aibă loc…
“Cuscrii”, cea mai nouă comedie a toamnei intră în cinematografele din toată țara de pe 24 octombrie. Produs de Media Pro Entertainment și distribuit în România de Intercom Film, filmul poate fi vizionat în premieră în cinematografele: rețeaua Cinema City, Grand Cinema & More Băneasa, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cine Grand Titan și Botoșani, Light Cinemas, Cityplex Brasov, Tulcea și Constanța, Patria Craiova, Cinema Sergiu Nicolaescu Târgu Jiu, Cinema Patria București, Cinema Florin Piersic Cluj, Cinema Victoria Cluj, Cinema Palace Oradea, Cortina Digiplex Oradea, Cinema Pro, Cinema Capitol, Cinema Colours Alba și Craiova, Centrul Cultural Eugen Ionescu Slatina, Cinema Twins Ploiești, Cinema Ostroveni Rm. Vâlcea, Line Cinema Rm. Vâlcea.
Trailer:
http://www.youtube.com/watch?v=edmMVq5Pas4