Eurovision 2018, prima semifinală: România va fi reprezentată de trupa The Humans
Marţi seară, artişti din 19 ţări vor cânta pe scena de la Altice Arena din Lisabona, în prima semifinală a concursului Eurovision 2018.
Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania vor concura marţi, în prima parte a show-ului, iar România, Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia se vor întrece joi, în a doua semifinală.
În afară de locuitorii acestor ţări, în această semifinală votează şi fanii Eurovision din Portugalia, Spania şi Marea Britanie. Doar 10 dintre cei 19 concurenţi vor merge mai departe în finală, programată sâmbătă seară.
Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare - Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia - sunt calificate direct în finală, alături de ţara gazdă, Portugalia, însă votează, conform tragerii la sorţi, în semifinale.
Cu o zi înainte, artiştii au concurat în show-ul realizat exclusiv pentru juriile de specialitate, ale căror punctaje vor fi date publicităţii doar după marea finală.
Joi, România va trece prin emoţiile semifinalei Eurovision, reprezentanţii României urmând să concureze cu melodia "Goodbye". Până atunci, membrii trupei The Humans, reprezentanţii României, s-au relaxat, alături de reprezentanţii Muntenegrului, într-o excursie la Quinta da Regaleira din Sintra, relatează
Mediafax. Construit de Antonio Augusto Carvalho Monteiro la sfârşitul secolului al XIX-lea, ansamblul face parte din Patrimoniu Mondial UNESCO.