Era obeză şi mânca de două ori pe seară. Acum arată incredibil!

Divertisment / 19.10.2017

O femeie s-a îngrăşat cu 10 kilograme pe an pentru că mânca de două ori în fiecare seară. Ea a slăbit 55 de kilograme în nouă luni şi acum arată incredibil.

Kate Writer a văzut pe pielea ei ce înseamnă să ai o dietă nesănătoasă. La micul dejun consuma un baton de ciocolată şi o băutură energizantă, apoi toată ziua mânca junk-food şi tot felul de gustări, iar seara mânca de două ori, odată la McDonalds şi încă o dată acasă. A ţinut-o aşa ani la rând, iar obiceiurile nocive au adus-o în zona critică a obezităţii morbide.

Englezoaica în vârstă de 25 de ani spune că a început să se îngraşe după ce l-a cunoscut pe logodnicul ei, Nick Jones. La început, n-a deranjat-o că se îngraşă, apoi a început să se obişnuiască cu ideea că nu poate face nimic pentru a opri acest proces, iar după câţiva ani a ajuns la 120 de kilograme şi au apărut problemele. Lucra ca asistent de vânzări, muncea mult, până seara târziu, mânca prost şi foarte târziu, iar surplusul de greutate îi toca picioarele - o dureau atât de rău încât abia mai putea conduce până acasă. Obezitatea îi influenţa negativ sănătatea, iar Kate îşi dădea seama că se afla într-un punct de cotitură.


"Când l-am întâlnit prima oară pe Nick, aveam cam 80 de kilograme. Mă iubea aşa cum eram şi m-am obişnuit cu asta. Mâncam amândoi seara târziu şi până să-mi dau seama m-am îngrăşat. La 21 de ani aveam 120 de kilograme şi mă dureau picioarele când stăteam ridicată, aşa mi-am dat seama că am o problemă", a povestit Kate pentru Daily Mail.

"Îmi plăcea să mănânc, dar nu ştiam ce e bun şi ce e rău pentru organismul meu. Mama gătea extraordinar, mâncam paste şi şniţele prăjite în ulei. Le devoram fără să mă gândesc la calorii. Pe urmă a apărut Nick şi îi plăcea şi lui să mănânce. Ca şi mine, nu stătea să se gândească ce e sănătos. Mâncam orice ne plăcea. Comandam fast-food acasă, mâncam prăjituri şi ciocolată în timp ce ne uitam la televizor. Dar corpul lui Nick nu a avut de suferit, al meu da", a explicat ea.


În primii patru ani de relaţie cu Nick, Kate s-a îngrăşat cu 10 kilograme pe an, o transformare graduală pe care la început n-a remarcat-o: "Când mi-am dat seama ce se întâmplă, nu m-am îngrijorat. Ieşeam seara în oraş, beam des alcool, mă distram bine. Greutatea mea era ultimul lucru la care m-aş fi gândit. Abia când n-am mai putut să port hainele cu care eram obişnuită şi a trebuit să trec la măsuri mai mari am început să-mi fac griji. Burta era cea mai afectată zonă, eram îngrozită."
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro