Prietenia dintre doi câini este fabuloasă. O căţeluşă zace rănită pe calea ferată, dar tovarăşul său nu o abandonează nici când se apropie trenul.
Două zile au stat cei doi câini pe calea ferată, timp în care trenurile au trecut peste ei. Din fericire, fără să-i rănească, întrucât patrupedele inteligente au stat culcate la pământ de fiecare dată.
Animalele au fost descoperite după ce o echipă de intervenţie din oraşul ucrainean Ujhorod a primit un apel telefonic prin care era anunţată că doi câini stau pe calea ferată, în frig.
Denis Malafeiev, unul dintre cei care au sosit la faţa locului, a povestit pe Facebook: "Când am ajuns, unul dintre câini, femela, era rănit şi nu putea să se mişte."
În tot acest timp, câinele care nu avea probleme a stat cu ea şi a protejat-o. "Masculul a auzit că trenul se apropia, a venit mai aproape de femelă şi s-a întins lângă ea. Amândoi au lăsat capetele jos, pe pământ, iar trenul a trecut pe deasupra lor", a scris salvatorul.
Denis Malafeiev a mărturisit că această întâmplare l-a emoţionat: "Masculul a făcut asta timp de două zile, de fiecare dată. Gândiţi-vă, a stat lângă ea, a apărat-o şi a încălzit-o."
Oamenii au luat câinii şi i-au dus într-un adăpost, unde le-au acordat imediat îngrijiri. Malafaiev a povestit că pe mascul îl cheamă Panda, iar numele prietenei lui este Lucy. După ce şi-au revenit, cei doi tovarăşi canini au ajuns din nou la stăpânii lor, care îi pierduseră, şi acum se simt foarte bine.