39
Spectacolul naturii: Minunile pe care le poți vedea numai iarna
Iarna are farmecul ei. Când pune frigul, zăpada și poleiul la treabă, rezultă nu doar o mulțime de bătăi de cap pentru mulți oameni, ci și o sumedenie de capodopere efemere.
Poate că nu este anotimpul preferat al celor mai mulți oameni, dar, cu siguranță, copiii sunt cei mai fericiți când vine iarna. Și cu toate neplăcerile pe care le aduc poleiul sau o furtună de zăpadă, natura are modul ei de a ne supune și de a ne face să-i respectăm legile.Când iarna e iarnă și nu ne chinuie cu o vreme mohorâtă, friguroasă și fără precipitații, ci ne aduce zăpadă și gheață din belșug, natura ne invită la spectacolul ei grandios - copacii sunt ornați în alb, cristalele în formă de steluțe decorează ferestrele și la tot pasul vezi cum omătul a prins forme neașteptate, ca și cum artist s-a distrat creând toată noaptea cele mai frumoase opere, pentru a ne lua prin surprindere dimineața.
Imaginile ireale publicate de Bored Panda demonstrează o dată în plus că natura este cel mai bun artist. Și că iarna are, totuși, farmecul ei - numai în sezonul rece poți să vezi așa ceva!