Mașa și Ursul, doi prieteni adorabili, în 600 episoade de aventuri animate, la Minimax
Pe parcursul întâmplărilor presărate cu pozne, glume și farse, Mașa îl va învăța pe Urs să redevină copil.
În vacanța de primăvară, copiii au avut parte la Minimax de maratoane „Mașa și Ursul”, dar aventurile celor două îndrăgite personaje animate continuă pe tot parcursul acestei luni.Micii spectatori au parte, așadar, de 600 episoade de aventuri animate din care se pot inspira pentru jocuri de rol (Mașa se joacă de-a doctorița, de-a gospodina, de-a magicianul etc.), prin care vor conștientiza efectele sau consecințele unei acțiuni asupra altora și își vor explora imaginația. Cei mai mari dintre telespectatori vor retrăi momente din copilărie.
Mașa este o fetiță rusoaică poznașă, curajoasă, cu o poftă nestăvilită de joacă, plină de energie și idei, care trăiește lângă pădure și care se înțelege cu animalele. Printr-un concurs de împrejurări, Mașa ajunge în casa Ursului, unde provoacă un adevărat dezastru. Curând, cei doi eroi vor ajunge buni prieteni, în pofida faptului că fetița e neastâmpărată, iar Ursul va pierde tihna propriului cămin. Pe parcursul întâmplărilor presărate cu pozne, glume, gaguri și farse, Mașa îl va învăța pe Urs să redevină copil.
Pornind de la un basm rusesc, „Mașa și Ursul” este un desen animat popular, canalul de Youtube dedicat fiind printre primele zece cele mai vizionate din lume, iar episoadele au fost traduse în 25 de limbi și difuzate în peste 25 de țări. Minimax difuzează serialul cu dublaj în limba română. Serialul are peste 40 de miliarde de vizualizări prin diversele canale internet de promovare.