Până la nominalizările la Oscar 2017, programate pe 24 ianuarie, iată cele mai bune filme ale anului.
„La La Land”
Tom Hanks a lăudat filmul La La Land iar criticii au aplaudat producția. E, în mod cert, unul dintre favoriții la Oscaruri 2017 în acest moment. Încântătorul muzical amplasat în Los Angeles al lui Damien Chazelle în care joacă Emma Stone și Ryan Gosling a topit chiar și cele mai reci inimi la festivalurile de la Veneția, Telluride și Toronto. Așa cum spunea Tom Hanks la Telluride, „este ceva complet nou, ceva ce nu vă puteți imagina”... La La Land reușește acea magie de a plăcea aproape tuturor, cinefili și critici deopotrivă. La La Land spune povestea unei actrițe aspirante și singuratice, Mia (Stone), și a unui carismatic dar arogant pianist de jazz, Sebastian (Gosling). Cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt, însă iubirea lor este pusă la încercare de mediul dificil oferit de industria de divertisment în care evoluează.