12
Ce mai inventează designerii: Geanta din piele în care încape un pepene
O companie specializată în producția de bunuri de lux a creat geanta din piele concepută special pentru a căra un pepene.
Pepeni se găsesc acum peste tot, dar știți bine cât de greu este să cari unul până în casă. Iar pentru o femeie e o treabă complicată, mai ales dacă nu vrea să renunțe la stil. O sacoșă este binevenită, cu condiția să fie una rezistentă și nu atât de lungă încât să atingă pământul. Dar acum există o soluție și mai bună.Tsuchiya Kaban, o companie japoneză care produce bunuri de lux a creat geanta din piele în care încape la fix un pepene. Realizată manual din piele maron, piesa are formă sferică și este ajustabilă grație capselor, astfel că se poate plia ușor în jurul unui pepene.
Potrivit agenției Ferrari, geanta este creația artizanului Yusuke Kadoi. Fostul chef conduce echipa de producție a companiei Tsuchiya Kaban.
Geanta nu este destinată comercializării, ci este un concept intitulat "The Fun of Carrying".
Foto: Hepta