De luni, 12 octombrie, „CUBA, SFÂRŞIT ŞI ÎNCEPUT DE LUME”
Divertisment / 12.10.2015

UN PERIPLU JURNALISTIC MARCA DIGI24 DINCOLO DE APARENŢELE UNEIA DINTRE ULTIMELE ŢĂRI COMUNISTE.

Pe turişti, Cuba îi aşteaptă cu plaje de vis, experienţe de neuitat şi poveşti de spus. Pentru locuitori, realitatea arată altfel: salariul mediu este de 19 dolari pe lună, mâncarea este raţionalizată, libertatea de exprimare - imposibilă.

Ciprian Bălţoiu şi Gabriel Botoghină deschid, de luni, 12 octombrie, la Digi24, poarta catre CUBA, o insulă uitată de timp printre ruinele unui experiment totalitar. „Vor fi cinci reportaje care vor arăta viaţa de la Havana aşa cum este ea, necosmetizată de propaganda comunistă. Vom spune lucrurilor pe nume, vom arăta cum lucrează aparatul represiv împotriva celor care încearcă să protesteze și vom povesti cum am fost "rugati" sa părăsim Cuba cu 4 zile înainte sa ne expire viza de ziariști. Cinci reportaje care ne vor aduce aminte de vremuri de demult și care ne vor arăta faţa comunismului, la fel indiferent că e vorba de România de acum 25 de ani sau de Cuba”
, spune Ciprian Bălţoiu.

Echipa Digi24 a căutat să descopere Cuba de dincolo de faţade. Jurnalistii au găsit, în spatele clădirilor frumos colorate, poveşti despre mizerie, sărăcie şi disperare. “Nu am urmat traiectoria obișnuită a turiștilor ajunși la Havana, ci am trăit viaţa reală a cubanezului de rând. Am stat într-un cartier construit de regimul comunist în anii 70, cu blocuri care arată jalnic. Fără apă caldă sau gaze naturale. Deși autoritățile şi-ar fi dorit să ne știe fiecare pas, am reușit să fim acolo unde nu se așteptau și am surprins viata adevărată. Am stat de vorbă cu oamenii pe stradă, am aflat cum duce cubanezul o luptă zilnică pentru mâncare”
, povesteşte Ciprian Bălţoiu.

Cine mai crede în Revoluţia cubaneză şi cine îşi doreşte revoluţionarea  sistemului? Răspunsurile, din 12 octombrie, la Digi24.

Digi24 este un canal liber la retransmisie. Potrivit deciziei CNA din martie 2014 Digi24 este un canal intrat în grila must carry. Toţi operatorii de cablu din România au obligaţia să îl introducă în pachetul de bază.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro