10
Ceva deosebit: Cum să faci o cerere în căsătorie de nerefuzat
Divertisment / De Daniel Dumitrescu, 21.08.2018

O cerere în căsătorie originală necesită imaginație, timp, atenție la detalii și o investiție serioasă dacă planul este complicat. Dar surpriza merită orice efort.

Un tânăr în vârstă de 28 de ani era convins că va primi răspunsul mult așteptat din partea iubitei sale când i-a oferit inelul de logodnă. Dar pentru asta, Varun Bhanot a avut un plan pe care l-a executat cu măiestrie de la A la Z ca să o ia prin surprindere pe iubita sa, Anisha Seth.

Primul pas: a închiriat un elicopter. Al doilea pas: a pregătit scena la sol. Al treilea pas: a trecut la fapte și a respectat planul. Varun a invitat-o pe Anisha la o plimbare cu elicopterul, spunându-i că excursia este darul de ziua ei. Pasionată de science-fiction și de Spațiu, tânăra credea că uram o plimbare deasupra comitatului englez Cheshire, în apropierea observatorului astronomic Jodrell Bank, fără să bănuiască ce va urma.


La un moment dat, în timpul zborului, Varun i-a dăruit inelul, dar întrucât în cabină zgomotul rotoarelor era puternic, în loc să-i pună întrebarea obișnuită, i-a făcut semn să privească spre pământ. Jos, în mijlocul holdelor de grâu, se vedea scris cu spice strivite acest mesaj: "Anisha, vrei să te căsătorești cu mine?". Fericită, tânăra i-a spus "Da".

Când au aterizat lângă locul cu pricina, tânărul a îngenuncheat și i-a pus întrebarea, iar Anisha i-a repetat răspunsul. A urmat un picnic câmpenesc cu aperitive și șampanie, iar momentul superb a fost surprins în imaginile publicate de
Bored Panda.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro