6
Cel mai bizar antrenament la sală: 15 minute de exerciţii şi 45 de somn
Divertisment / 08.05.2017

O sală de fitness din Anglia oferă abonament pentru 15 minute de exerciţii cardio, urmate de 45 de minute de somn. Metoda ar putea fi introdusă şi în alte săli.

Veşnic stresaţi, cu tot mai multe probleme de rezolvat şi cu tot mai puţin timp alocat pentru odihnă, nu-i de mirare că mulţi ajung să arate ca nişte zombie. Stresul şi oboseala cronică au devenit un veritabil flagel al societăţii moderne. Tocmai de aceea, o sală de fitness din Anglia a introdus o ofertă inedită primită bine de clienţi - abonamentul de somn.

Exact! Cei care vin la sala David Lloyd Clubs din Sidcup pot să plătească pentru o sesiune de 15 minute de exerciţii, urmate de un somn de 45 de minute, la o temperatură ideală, într-un dormitor comun, cu mai multe paturi, alături de străini. Culmea e că asta tot gimnastică se cheamă, dar este o gimnastică a somnului, se arată pe site-ul

davidlloyd.co.uk, citat de Bored Panda.

Conceptul, denumit “Nap-Ercise”, este menit să revigoreze creierul, să îmbunătăţească starea de spirit a clientului şi să ajute la arderea caloriilor.

Deşi pare ceva fals, ştiinţa susţine această abordare. Potrivit unui studiu realizat de Allegheny College din Pennsylvania, voluntarii care au au luat o pauză de somn de 45 de minute în miezul zilei au rezistat mai bine la stres decât cei care n-au dormit. Un alt studiu, efectuat de Universitatea Berkeley, a descoperit că somnul de după-amiază poate creşte capacitatea de învăţare a creierului.


Deocamdată, clasa de somn este la nivel experimental, dar dacă va avea succes, modelul va fi introdus şi în alte unităţi similare din Marea Britanie, relatează site-ul citat.

 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro