Ce faci weekend-ul acesta?
Divertisment · Ce faci azi / 06.06.2008

Vineri poti observa care este "Efectul razelor gama asupra anemonelor" la Galeria Montage, sambata te intalnesti la Bookfest cu scriitorul olandez P.F. Thomese, iar duminica, "Shirley Valentine"...

Vineri poti observa care este "Efectul razelor gama asupra anemonelor" la Galeria Montage, sambata te intalnesti la Bookfest cu scriitorul olandez P.F. Thomese, iar duminica, "Shirley Valentine" te invita la Teatrul National.

"Efectul razelor gama asupra anemonelor"


"Efectul razelor gama asupra anemonelor" prezinta drama unei familii disfunctionale, cu o mama divortata, Beatrice, si doua fiice adolescente, Ruth si Tillie, care incearca sa faca fata realitatii mutilante a vietii contemporane.

Atmosfera de cosmar a casei este intregita de amintirea constanta a tatalui Beatricei, de experimentele cu radiatii ale Matildei, incearcare lui Ruth de a depasi o trauma sexuala si prezenta unui alt suflet chinuit: Nany, o nefericita ingrijita de Beatrice pentru o suma derizorie.


Asa cum radiatiile mutileaza anemonele crescute de Matilda, viata le mutileaza pe cele patru femei, prezenta lui Beatrice ajungand sa aiba, la randul ei, un efect nociv asupra celorlalte trei.

Cu:

  • Ruxandra Posirca
  • Veronica Stoian
  • Andreea Cauc
  • Celina Nitu

"Efectul razelor gama asupra anemonelor" dupa Paul Zindel
Regia: Crista Bilciu
Vineri, 6 iunie, ora 22.00
Galeria Montage - Calea Calarasilor nr. 94, Bucuresti

P.F. Thomese la Bookfest


Editura Humanitas te invita la intalnirea cu scriitorul olandez P.F. Thomese, autorul volumului "Copilul-umbra". Publicat in 2003, "Copilul-umbra" a devenit imediat un bestseller in Olanda, fiind tradus ulterior in peste cincisprezece limbi, iar in 2007 a fost nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award.


Nascut in 1958 la Doetinchem in Olanda, P.F. Thomese a publicat povestiri (Zuidland, 1990; Haagse liefde & De vieze engel, 1996; Greatest hits, 2001) si romane (Heldenjaren, 1994; Het zesde bedrijf, 1999; Schaduwkind, 2003; Izak, 2005; Vladiwostok!, 2007). "Copilul-umbra" - deopotriva meditatie, poem in proza si eseu - s-a bucurat de un succes extraordinar in Olanda (70 000 de exemplare vandute).

Despre acest "document literar zguduitor" (Die Zeit) vor vorbi, in cadrul lansarii de maine: P.F. Thomese, Lidia Bodea, Marius Chivu, Adela Greceanu si Andrei Anastasescu. Va asteptam!


"Frumos si auster... O comoara!" (Publishers Weekly)

P.F. Thomese la Bookfest
Sambata, 7 iunie, ora 18.00
Bookfest 2008 - Complexul Expozitional Romexpo, pavilionul 14

"Shirley Valentine" de Willy Russell


Shirley este o femeie casnica, o gospodina. Maritata de multa vreme. Copiii sunt mari si nonconformisti. Viata ei este anosta, cumplit de anosta. Pana intr-o zi, cand se hotaraste sa renasca si... orizonturi mirifice i se deschid. Dar, incotro, Shirley? Sa fie tarmul Mediteranei? E realitate sau doar... o Fata Morgana?


One Woman Show: Tamara Cretulescu  

Traducere: Tamara Cretulescu  
Scenografie: Cristina Nan

"Shirley Valentine" de Willy Russell
Duminica, 8 iunie, ora 19.00
Teatrul National Bucuresti, Sala 99
Durata spectacolului: 1 ora si 20 minute
Pret bilete: 10 lei
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro