Cât curaj! Gya de la Gipsy Casual a învățat să înoate în Antalya
Divertisment / 21.07.2015

Gya se poate considera una dintre cele mai invidiate puştoaice din ţară, după răsfățul realizat de colegii de trupă care au tratat-o ca pe o prințesă pe solista formaţiei Gipsy Casual, care a avut parte prima ei lecție de înot chiar în Marea Mediterană.

Aflată în Antalya, împreună cu trupa Gipsy Casual, la invitația bunului ei prieten Mr. Peter, unde a susținut un recital de zile mari pentru românii aflați la resortul de lux Titanic, de cinci stele, Gya și colegii ei au mers apoi la plajă pentru a se relaxa. Mihăiţă Manu, liderul formaţiei, şi colegii lui – Antonio (pian), Tony (trombon), Nikolas (percuţie), împreună cu solista au închiriat un baldachin și pentru că puștoaica se simțea cam obosită după recital, aceștia au decis să o învețe să înoate deoarece solistei îi este frica de apă.


Astfel, Mihăiţă Manu, liderul formaţiei, şi fiul său Antonio i-au acordat prima lecție de înot. După ce au convins-o să intre în apă, aceștia i-au arătat câteva mișcări principale. Și pentru că Gya a învățat repede primele mișcări a decis că este cazul să ia o pauză și să se bronzeze. A mers la baldachinul rezervat doar pentru ea unde s-a răsfățat cu fructe exotice de sezon. Cei patru băieți din trupă i-au adus platouri cu fructe după efortul depus și au răsfățat-o ca pe o prințesă fiind singura fată din trupă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro