10
Camuflajul perfect: Artista care face oamenii invizibili - VIDEO
Divertisment / 02.04.2018

O artistă specializată în body painting îşi transformă modelele în oameni invizibili. Îmbinarea dintre arta sa şi mediul înconjurător este perfectă.

Arta pe care o realizează Vilija Vitkute vorbeşte despre relaţia dintre om şi natură, despre spiritul ei, despre culori şi despre emoţii. Pasiunea acestei artiste pentru artă se hrăneşte din natură, muzică şi poveşti. Când nu pictează oameni, ea creează lucrări care evocă schimbarea climei şi lupta pentru drepturi egale.

Vilija a călătorit în toată lumea, de la munţii din Maroc la regiunile pitoreşti ale Norvegiei, realizând diverse lucrări în domeniul body art. În mijlocul naturii, ea îşi găseşte inspiraţia pentru operele sale vii, iar rezultatele sunt impresionante - între oameni şi mediul înconjurător se naşte o simbioză perfectă. Artista pictează corpurile voluntarilor şi apoi îi fotografiază în diverse locuri care o inspiră.

"Obişnuiam să-mi petrec mare parte a timpului în natură pentru că aşa mă simt liberă şi nu mai am limite. Liniile munţilor, apa şi culorile mă inspiră. Îmi dau atâta energie pentru a crea şi pentru a fi cine sunt", a explicat ea.

Bored Panda a publicat câteva lucrări de camuflaj artistic pe care Vilija le-a făcut în Scandinavia. Culorile şi liniile aplicate sunt fascinante!

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro