Numai că în loc să văd chiparoși aliniați perfect de-o parte și de alta a drumului care șerpuiește și taie câmpii verzi nesfârșite eu am cam văzut asta:

 

”E clar, m-a bătut prea tare soarele Toscanei în cap!” Numai la asta mă puteam gândi în timp ce soțul meu, încrezător în abilitățile mele de mare geograf în viață (:D), mă întreba:

- Imaginea asta de pe Instagram, răspund eu mândră în timp ce-i arătam o postare cu fotografia idilică a Toscanei

Povestea începe în Asciano, o comună în apropiere de Siena, unde timpul se oprește în loc. Am plecat din Florența cu trenul dis-de-dimineață, având în gând această gară de unde urmau să mi se dezvăluie toate cărările șerpuite și chiparoșii din lume. N-am avut nicio ezitare când controlorul ne-a aruncat o privire foarte mirată că am ales să coborâm tocmai în Asciano, nici când am văzut că gara era părăsită și cu lacătul pe ușă.

Nu m-am lăsat impresionată așa ușor, că doar mai văzusem eu din astea în România mea (pour les connaisseurs - gara din Benesat, o comună din județul care nu există - Sălaj).

După câteva ture date în jurul gării ca să ne lămurim că într-adevăr nu avem de unde să cumpărăm bilet de întoarcere, am luat hotărârea de a cutreiera sub soarele Toscanei până când aveam să văd cu ochii mei imaginea idilică a Toscanei. Zis și făcut!

Ce să mai spun, nu aveai cum să rămâi indiferent în fața peisajelor mirifice din Asciano. Un drum drept care te ducea prin toată comuna unde nu vedeai picior de om în afară de noi (romantici, sub soarele Toscanei, ce-i drept) și totul culmina cu farmacia satului de unde puteai să cumperi bilete la următorul tren, dar numai după ce-și făcea siesta vânzătorul. 

Așa am aflat de la singurul om întâlnit în Asciano (care se distra singur cu un radio pe umăr, la unica terasă din comună) că nimerisem taman când toată lumea își făcea somnul de frumusețe într-o zi obișnuită a săptămânii. Un obicei cât se poate de sănătos și pentru care chiar m-aș muta în Asciano :))

Cred că îți dai seama că în aceste condiții n-a fost foarte greu să ajungem la capătul comunei, unde tot mai speram să văd cu ochii mei acea imagine idilică a Toscanei. Și ce să vezi? Exact ce v-am arătat mai sus!

1. E loc cu verdeață, liniște și pace cât cuprinde;

2. Nu vezi picior de turist. Nici oameni, în general. Dacă ai noroc, dai peste pisici;

3. Peisajele sunt de vis, dar lipsesc cu desăvârșire;

4. Nu-ți sabotezi dieta pentru că poți doar să visezi cum mănânci o pizza sau o farfurie de paste aburinde;

5. Găsești cea mai bună gelato care nu îngrașă, pentru că o admiri doar în vitrină din moment ce vânzătorul își face somul de frumusețe.

No și acum cred că te-am lămurit deja că nu merită să te deplasezi până la Asciano. Mai bine te duci la Benesat că e mai aproape, iar bonus ai Someșul și-ți poți clăti ochii cu dealurile împădurite! 

 

Legenda foto: foto 1 (Asciano), foto 2 (Benesat), foto 3 (Someșul). Mulțumesc, BenesatulTuristic.ro pentru fotografii.

 

E o experiență pe care nu o voi uita niciodată și râd cu poftă de fiecare dată când îmi amintesc. Dar, nici că mai calc vreodată pe acolo! Poate mă ajută cineva să-mi dea exact locația imaginii idilice și promit că investighez.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te aşteptăm şi pe pagina noastră de Facebook!